StiripesurseȘtirile zileiRecompensă uriaşă pusă pe capul hackerilor DarkSide

Recompensă uriaşă pusă pe capul hackerilor DarkSide

Publicat:

Statele Unite au anunţat joi că oferă o recompensă de zece milioane de dolari pentru orice informaţie care ajută la depistarea liderilor grupului de hackeri specializaţi în atacuri ransomware DarkSide, transmite AFP, potrivit agerpres.

Washingtonul a acuzat acest grup de hackeri din Rusia că se află în spatele atacului online care a paralizat Colonial Pipeline, cea mai mare reţea de conducte de produse rafinate din Statele Unite, în urmă cu câteva luni.

Citeşte şi: Goldman avertizează asupra riscului de întrerupere a industriei europene în această iarnă – Black News

Atacurile de tip ransomware exploatează găurile de securitate ale unei companii sau ale unui individ pentru a cripta şi a bloca sistemele sale computerizate, solicitând ulterior o răscumpărare pentru a le debloca.

Compus, potrivit experţilor, din infractori cibernetici experimentaţi, DarkSide fură date confidenţiale de la companii adesea cu sediul în ţări occidentale şi cer o răscumpărare pentru a le înapoia.


“Prin oferirea acestei recompense, Statele Unite îşi demonstrează angajamentul de a împiedica exploatarea victimelor ransomware din întreaga lume de către infractorii cibernetici”, a declarat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Washingtonul a oferit, de asemenea, cinci milioane de dolari pentru orice informaţie care contribuie la arestarea sau acuzarea, în orice ţară, a oricărei persoane care încearcă să participe la un atac alături de DarkSide.

Citeşte şi: Cel puţin 379 de oameni au murit din cauza selfie-urilor – Black News

Criminalitatea cibernetică este o activitate în creştere. Conform unor noi date publicate în luna octombrie, în prima jumătate a anului 2021 au fost raportate autorităţilor americane plăţi în valoare de 590 de milioane de dolari legate de ransomware. Cu 42% mai mult decât suma făcută publică de instituţiile financiare americane pentru întreg anul 2020, potrivit raportului Trezoreriei, existând indicatori serioşi conform cărora costul real ar putea fi de miliarde.

Companiile şi instituţiile se confruntă cu presiuni mari atât pentru a plăti deblocarea datelor, dar şi pentru a nu dezvălui astfel de atacuri clienţilor şi autorităţilor care au emis avertismente severe împotriva plătirii infractorilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Secția chirurgie urgentă a Institutului Mamei și Copilului a fost inaugurată după renovare

Secția chirurgie urgentă din cadrul Centrului Național Științifico-Practic de Chirurgie Pediatrică „Natalia Gheorghiu” al Institutului Mamei și Copilului a fost inaugurată astăzi după renovare. Citește...

Unui pensionar moldovean în revine doar 1,2 contribuabili

Situație privind asigurarea pensiilor devine critică în Moldova, deoarece sunt doar 1,2 plătitori de contribuții la Fondul social per pensionar. Citește și: Militarul rănit în...

Bazinul de înot al USM a fost redeschis după reparație capitală

Bazinul de înot al Universității de Stat din Moldova (USM) a fost redeschis astăzi, după doi ani de lucrări de renovare și modernizare și...

Parlamentul European a aprobat eliminarea parțială a taxelor vamale pentru SUA

 Marea majoritate a deputaților din Parlamentul European a susținut eliminarea taxelor vamale asupra produselor industriale, a produselor din pește și fructe de mare și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.