StiripesurseSintezeReferendum pentru revizuirea Constituţiei în Egipt

Referendum pentru revizuirea Constituţiei în Egipt

Publicat:

Secţiile de votare s-au deschis sâmbătă în Egipt pentru referendumul privind revizuirea Constituţiei care l-ar autoriza pe preşedintele Abdel Fattah al-Sissi, ales în 2014, să-şi prelungească mandatul şi să-şi consolideze puterea, informează AFP, potrivit Agerpres.

Al-Sissi a votat la Cairo în momentul deschiderii secţiilor de votare, la ora locală 09:00 (07:00 GMT), potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat. Scrutinul se va încheia luni seară.

Citește și : Roma şi Parisul vor lucra la ‘iniţiative’ privind Libia: ‘Criza poate deveni periculoasă’

Secţiile de vot erau decorate în culorile naţionale şi plasate sub stricta protecţie a poliţiei şi armatei, potrivit AFP.

Cel mai probabil, Al-Sissi şi susţinătorii săi urmează să înregistreze o victorie. Rezultatul votului va fi cunoscut în zilele următoare.


Noile dispoziţii permit ca cel de-al doilea mandat al lui Al-Sissi să fie prelungit, de la patru ani în prezent, la şase ani, astfel că actualul mandat al preşedintelui egiptean ar urma să expire în 2024. Şeful statului egiptean se va putea apoi prezenta în 2024 pentru un al treilea mandat, ceea ce ar face ca Al-Sissi să rămână la putere până în 2030.

În afara duratei mandatului prezidenţial, revizuirea Constituţiei ar duce la sporirea controlului executivului asupra puterii judiciare şi instituţionalizarea rolului politic al armatei, pilon de sprijin al regimului.

Schimbările prevăd totodată revenirea la un parlament bicameral, cu reînfiinţarea Senatului, care a fost suprimat în 2012. Urmează să fie impusă şi o cotă de 25% de femei în parlament, iar preşedintele va putea numi mai mulţi vicepreşedinţi.

Într-o scrisoare publicată joi, cabinetul de analiză de securitate Soufan Center prognozează că opoziţia cetăţenilor la aceste schimbări constituţionale va fi foarte slabă, “un rezultat probabil al naturii opresive a guvernului”.

Citește și : ‘Numărul doi’ din administraţia Obama se va lansa în cursa pentru Casa Albă săptămâna viitoare

Sâmbătă, organizaţia neguvernamentală Human Rights Watch a apreciat că amendamentele “vor consolida puterea autoritară” în Egipt.

În total, circa 62 de milioane de egipteni, dintr-o populaţie de aproape 100 de milioane, sunt înregistraţi ca alegători şi sunt chemaţi să se prezinte la una din cele 13.000 de secţii de votare din ţară. Egiptenii din diaspora au început să voteze la misiunile diplomatice încă de vineri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.