StiripesurseDiasporaReferendumul lui Putin trece cu o proporţie covârşitoare în Rusia

Referendumul lui Putin trece cu o proporţie covârşitoare în Rusia

Publicat:

Ruşii au validat în proporţie de 77,92% revizuirea Constituţiei, ceea ce îi permite lui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036, potrivit numărătorii finale difuzate joi, rezultat calificat de opoziţie drept “mincinos”, informează AFP, potrivit agerpres.

După numărarea a 100% din sufragii, votul “împotrivă” a primit 21,27% din ele, conform cifrelor oficiale ale Comisiei electorale. Participarea la vot a fost în jur de 65%.

Citeşte şi: Trump şi masca anti-COVID-19. Preşedintele american continuă eschiva

Votul, prevăzut iniţial pentru luna aprilie, a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19. Pentru a evita o prea mare afluenţă la birourile de votare, el s-a desfăşurat în decurs de o săptămână, până miercuri, şi alegătorii au fost nevoiţi să se echipeze cu măşti de protecţie şi cu mănuşi.

Nu au existat niciodată îndoieli cu privire la rezultatul său: reforma a fost aprobat de parlament la începutul anului şi noul text al Constituţiei este deja în vânzare în librării.


Opozantul rus Aleksei Navalnîi a calificat acest vot drept “o enormă minciună”, invitându-şi susţinătorii să se mobilizeze pentru viitoarele alegeri regionale în septembrie.

Unul dintre amendamentele cele mai controversate îi conferă lui Vladimir Putin opţiunea a două mandate suplimentare la terminarea celui actual în 2024. El va avea astfel posibilitatea de a rămâne la Kremlin până în 2036, când va împlini 84 de ani.

Citeşte şi: Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei A DEMISIONAT

Revizuirea introduce de asemenea în Constituţie principii conservatoare dragi preşedintelui – credinţa în Dumnezeu, căsătoria rezervată heterosexualilor, învăţământul patriotic – precum şi garanţii sociale, ca indexarea pensiilor.

Potrivit criticilor Kremlinului, puterea şi-a înmulţit manevrele pentru a-şi asigura un succes răsunător şi o participare electorală substanţială, iniţiind de exemplu o loterie cu cadouri pentru participanţi şi bonuri de cumpărături pentru cei care votează online.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.