StiripesurseDiasporaRefugiaţii ucraineni au contribuit la o creştere record a populaţiei Germaniei

Refugiaţii ucraineni au contribuit la o creştere record a populaţiei Germaniei

Publicat:

Refugiaţii care sosesc din Ucraina au contribuit la creşterea populaţiei Germaniei până la cel mai înalt nivel al său înregistrat vreodată, a anunţat Oficiul Federal de Statistică, potrivit căruia 84 de milioane de oameni locuiesc acum în cea mai populată ţară a Uniunii Europene (UE), informează marţi Reuters, potrivit agerpres.

Germania are una dintre cele mai scăzute rate de fertilitate din lume şi, potrivit unor estimări, cea mai îmbătrânită populaţie, însă sistemul său de sănătate, cererea de mână de lucru şi o politică relativ deschisă privind imigraţia au făcut din Germania o destinaţie atractivă pentru migranţi, încă înainte ca Uniunea Europeană (UE) să-şi deschidă porţile pentru ucrainenii care fug din ţara lor după declanşarea invaziei ruse, pe 24 februarie.

Citește și: NASA a lovit intenţionat un asteroid, o premieră pentru omenire – Black News

Într-un raport dat publicităţii marţi, Oficiul Federal de Statistică informează că populaţia Germaniei a crescut cu 1%, cu 843.000 de oameni, în prima jumătate a lui 2022. De-a lungul întregului an 2021, populaţia Germaniei a crescut cu numai 0,1%. În aceeaşi perioadă, Germania a înregistrat o imigraţie netă de 750.000 de oameni din Ucraina.

Creşteri la o scară comparabilă au fost înregistrate doar de trei ori după reunificarea Germaniei, în 1990, şi de fiecare dată ea a avut legătură cu un val de refugiaţi.


În 1992, refugiaţi ai războiului din fosta Iugoslavie au contribuit la creşterea populaţiei Germaniei cu 700.000. În 2015, Germania şi-a deschis frontierele pentru aproape un milion de refugiaţi ai războiului din Orientul Mijlociu.

Citește și: Mexicanii cer dreptate pentru cei ’43’ de la Ayotzinapa: ‘Armata ŞTIE!’ – Black News

Populaţia feminină a Germaniei a crescut cu 1,2%, semnificativ mai mult decât populaţia sa de sex masculin, care a crescut cu 0,8%, reflectând astfel faptul că majoritar femeile şi copiii au fugit de războiul din Ucraina. Bărbaţilor cu vârste între 18 şi 60 de ani le este interzic să părăsească Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.