StiripesurseDiasporaRegatul Unit, invitat să se asocieze unui proiect de cooperare în...

Regatul Unit, invitat să se asocieze unui proiect de cooperare în domeniul mobilităţii militare EU-NATO

Publicat:

Uniunea Europeană (UE) a invitat Regatul Unit, fostuş său membru, să participe la un proiect de mobilitate militară considerat esenţial în îmbunătăţirea capacităţii UE şi NATO de a reacţiona în cazul unor crize, a anunţat Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell, relatează AFP, conform news.ro.

Cei 27 au invitat în mod oficial Londra să se asocieze acestui proiect insistând asupra ”valorii adăugate substanţiale” reprezentată de către Regatul Unit, a precuzat marţi, într-un comunicat, şeful diplomaţiei europene.

Citeşte şi: Deputaţii cehi au adoptat o rezoluţie care califică drept ‘terorist’ actualul regim din Rusia – Black News

Această decizie a fost luată în cadrul unei reuniuni a miniştrilor Apărării din cadrul UE, la Bruxelles, la care a participat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

Mobilitatea militară este o parte importantă a cooperării UE cu NATO, a subliniat Jens Stoltenberg, în contextul în care 21 dintre cele 30 de state membre ale Alianţăei Nord-Atlantice sunt membre ale Uniunii Europene.


”Garantarea unei mişcări rapide şi unui transport sigur al forţelor armate este esenţială unei îmbunătăţiri a capacităţii UE şi NATO de a reacţiona la crize, mai ales acum că furnizăm un ajutor militar de urgenţă Ucrainei”, a subliniat Josep Borrell.

”Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a demonstrat încă o dată această capacitate de a se deplasa rapid a trupelor şi a materialului în întreaga Europă şi dicolo de ea ese esenţială securităţii noastre”, a insistat el.

Statele Unite, Canada şi Norvegia s-au alăturat acestei cooperării militare UE-NATO în 2021.

Citeşte şi: Erdogan este ‘convins’ că acordul privind cerealele ucrainene va fi prelungit – Black News

Ea simplifică şi standardizează procedurile naţionale în transportul militar transfrontalier şi permite astfel o circulaţie rapidă a personalului şi resurselor militare în întreaga Uniune Europeană – pe cale rutieră, feroviară, maritimă şi aeriană.

Mobilitatea trupelor face parte din angajamentul pe care şi l-au asumat statele membre NATO de a fi în măsură – în 2030 – să desfăşoare 30 de batalioane mecanizate, 30 de escadrile şi 30 de nave de luptă în 30 de zile, pentru a face faţă unei eventuale operaţiuni a Rusiei – identificată drept un potenţial agresor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.