StiripesurseDiasporaRegele Harald al V-lea al Norvegiei a fost externat după o...

Regele Harald al V-lea al Norvegiei a fost externat după o intervenţie cardiacă

Publicat:

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, în vârstă de 83 de ani, a primit aprobarea de a fi externat luni, la trei zile după o intervenţie cardiacă pe care chirurgii au calificat-o drept “reuşită”, a informat Palatul Regal din Oslo, potrivit AFP, potrivit agerpres.

“Regele este într-o formă bună şi iese astăzi din Spitalul naţional din Oslo”, a precizat medicul său personal într-un comunicat al Palatului.

Citește și : Aleksandr Lukaşenko NU scapă de sancțiunile UE

Aflat pe tronul Norvegiei de 29 de ani, suveranul a suferit vineri o intervenţie chirurgicală, prezentată ca de rutină, constând în înlocuirea unei valve cardiace artificiale, implantată în timpul unei operaţii pe cord deschis în 2005.

Citește și : Bangladeshul introduce pedeapsa cu moartea pentru violatori


Nepot al lui Haakon al VII-lea, primul din linia regală norvegiană, Harald are o stare de sănătate precară de câţiva ani, însă a refuzat întotdeauna să abdice.

În timpul convalescenţei sale, prinţul moştenitor Haakon, în vârstă de 47 de ani, este cel care asigură interimatul într-o ţară în care atribuţiile regelui sunt esenţialmente simbolice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.