StiripesurseDiasporaRegele Norvegiei este în convalescenţă şi va fi absent toată săptămâna

Regele Norvegiei este în convalescenţă şi va fi absent toată săptămâna

Publicat:

Spitalizat din cauza unei infecţii, regele Harald al Norvegiei, în vârstă de 86 de ani, este în convalescenţă şi va rămâne în concediu medical toată săptămâna, a anunţat miercuri palatul regal, potrivit AFP şi agerpres.

“Majestatea Sa Regele se află în continuare în spitalul naţional” din Oslo, a indicat palatul într-un comunicat. Starea sa de sănătate “se ameliorează, dar se află în concediu medical până la sfârşitul săptămânii”, a precizat acesta.

Citeşte şi: Patru morţi şi mai mulţi răniţi într-un atac asupra unei sinagogi din Tunisia

Palatul anunţase luni că regele, foarte popular în Norvegia, unde deţine funcţii în mare parte simbolice, a fost spitalizat din cauza unei infecţii, a treia din vara anului trecut.

Pe lângă aceste infecţii, suveranul, aflat pe tronul Norvegiei de 32 de ani, a avut mai multe spitalizări în ultimii ani din motive diverse: COVID-19, operaţie la genunchi, operaţie la inimă, probleme respiratorii.


Citeşte şi: Donald Trump este VINOVAT de agresiune sexuală – Black News

Din cauza spitalizării, regele nu va putea participa la vizita preşedintelui italian Sergio Mattarella, aşteptat joi şi vineri în Norvegia. El va fi înlocuit de fiul său, prinţul moştenitor Haakon.

Nepotul lui Haakon al VII-lea, primul din linia regală norvegiană, Harald conduce Norvegia din 17 ianuarie 1991.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.