StiripesurseȘtirile zileiRegele Salman al Arabiei Saudite a sosit la Moscova într-o vizită...

Regele Salman al Arabiei Saudite a sosit la Moscova într-o vizită istorică – VIDEO

Publicat:

Regele Salman a sosit miercuri seară la Moscova în prima vizită oficială a unui suveran saudit în Rusia, transmite AFP, potrivit agerpres. 

Avionul în care se afla regele Salman a aterizat puţin după ora locală 19.00 (16.00 GMT) pe aeroportul Vnukovo din Moscova.

Suvernul saudit, în vârstă de 81 de ani, va avea o întrevedere joi cu preşedintele rus Vladimir Putin, iar vineri se va întâlni cu prim-ministrul Dmitri Medvedev.

Citește și: Londra. Polițiștii au detonat un pachet suspect într-o stație de metrou – VIDEO

Potrivit agenţiei saudite SPA, vizita regelui Salman, calificată drept ‘istorică’ de Riad, are loc la invitaţia preşedintelui Putin, urmând ca cei doi lideri să ia în discuţie ‘relaţiile bilaterale’ şi căile de ‘dinamizare’ a acestora, precum şi ‘subiecte regionale şi internaţionale’.


Potrivit ministrului rus al energiei, Aleksandr Novak, citat de agenţia TASS, Riadul ‘va aloca un miliard de dolari pentru proiecte energetice’ comune cu Rusia, despre care oficialul nu a oferit însă detalii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul a aprobat o convenție care interzice concedierea din motive familiale

Responsabilitățile familiale nu vor putea constitui motiv de concediere, iar autoritățile vor trebui să dezvolte politici și servicii care să ajute părinții și persoanele...

VIDEO Reforma fiscală va fi construită prin dialog și consultări

Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că economia țării continuă să fie afectată de contextul regional dificil și de încetinirea creșterii economice din...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

Tiraspolul a prelungit starea de urgență în economie

Starea de urgență în economia Transnistriei a fost prelungită până pe 17 iulie. O astfel de decizie a fost luată miercuri de Consiliul Suprem. Consiliul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.