StiripesurseȘtirile zileiRegele Spaniei anunţă că episodul de vreme rea "nu s-a încheiat...

Regele Spaniei anunţă că episodul de vreme rea “nu s-a încheiat încă”

Publicat:

Episodul meteorologic aflat la originea inundaţiilor devastatoare care au ucis aproape 100 de persoane în regiunea oraşului Valencia din sud-estul Spaniei “nu s-a încheiat încă”, a declarat joi regele Felipe al VI-lea, citat de AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Într-o alocuţiune susţinută în cadrul unei ceremonii organizate la Madrid, suveranul spaniol a subliniat faptul că, “în anumite zone, există în continuare prognoze de mare risc”.

Monarhul s-a referit în mod evident la anunţul făcut joi dimineaţă de Agenţia naţională de meteorologie (AEMET) cu privire la un “cod roşu” – riscul cel mai mare – ce a fost emis pentru provincia Castellon, situată la nord de Valencia.

Citeşte şi: Bucureştiul se mobilizează pentru ajutarea românilor afectaţi de catastrofa din Spania – Stiripesurse.md

Un “cod roşu” înseamnă precipitaţii foarte abundente şi un risc extrem de ridicat în ceea ce priveşte inundaţiile.


Regele Felipe şi-a exprimat încă o dată “consternarea faţă de dezastrul” care a lovit regiunea Valencia marţi seară şi în noaptea de marţi spre miercuri.

Bilanţul, care se ridică în prezent la 95 de morţi, este pe cale să crească din cauza numărului de persoane încă dispărute, al căror număr exact nu a fost precizat de autorităţile spaniole, dar care, potrivit presei din Spania, ar putea fi de ordinul zecilor.

La rândul lui, premierul spaniol Pedro Sanchez le-a cerut joi locuitorilor din regiunea Valencia, devastată de inundaţii mortale, “să rămână acasă”, deoarece riscul este încă prezent.

Episodul de vreme severă care a provocat inundaţiile “continuă”, a declarat Pedro Sanchez în faţa reprezentanţilor presei la sfârşitul unei vizite întreprinse în Valencia, capitala regiunii cu acelaşi nume, care a înregistrat cel mai mare număr de victime (92 dintr-un total de 95).

Premierul spaniol i-a îndemnat pe oamenii care trăiesc în regiunile afectate să dea dovadă de cea mai mare vigilenţă.

“Prioritatea este, în prezent, găsirea victimelor” care sunt încă îngropate sub resturi şi “a celor dispăruţi”.

“Cel mai important lucru acum este ca cetăţenii să fie conştienţi că (episodul de vreme rea) nu s-a terminat”, a insistat prim-ministrul Spaniei, îndemnându-i pe locuitorii din provinciile Valencia şi Castellon “să rămână acasă, să nu iasă din locuinţe” şi să se conformeze mesajelor transmise de serviciile de urgenţă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Miracol pe Everest: Alpinist dispărut și presupus mort a fost găsit în viață șase zile mai târziu

- Un alpinist nepalez care a fost dat dispărut și considerat mort pe Everest a fost găsit în viață șase zile mai târziu. El...

Semnul că un copil va deveni un adult echilibrat: spune aceste lucruri

De ce unii copii își fac prieteni mai ușor, gestionează mai bine conflictele și par să se adapteze fără probleme în situații noi? Potrivit...

Compania lui Elon Musk SpaceX, evaluată la 1.770 de miliarde de dolari înaintea listării la bursă

SpaceX se pregătește pentru un moment istoric pe piețele financiare. Compania fondată de Elon Musk a anunțat prețul de listare pentru oferta publică inițială...

Cât de aproape suntem de o conversație reală cu animalele?

Inteligența artificială și noile tehnologii de analiză a sunetelor îi ajută pe cercetători să înțeleagă tot mai bine modul în care comunică animalele. Descoperirile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.