StiripesurseExterneRegina Elisabeta a făcut schimb de cadouri cu familia Trump

Regina Elisabeta a făcut schimb de cadouri cu familia Trump

Publicat:

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a dăruit lui Donald Trump un volum scris de Winston Churchill despre al Doilea Război Mondial, iar soţiei acestuia, Melania, o cutie din argint cu capac emailat realizată pe comandă, cu ocazia vizitei de stat a preşedintelui şi primei doamne a Statelor Unite în Marea Britanie, informează Reuters, potrivit agerpres.

Volumul, scris de fostul premier britanic Winston Churchill, aflat la conducerea Marii Britanii în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, are o copertă purpurie cu incrustaţii aurite pe faţa exterioară.

Citește și: Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc Eid al-Fitr

În timpul vizitei sale de trei zile în Marea Britanie, Trump va comemora împlinirea a 75 de ani de la debarcarea trupelor aliate în Normandia. Preşedintele american a participat deja la un eveniment grandios în stilul monarhiei britanice cu ocazia banchetului găzduit luni seara de regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham

Preşedintele şi prima doamnă a SUA i-au oferit reginei o broşă din argint şi mătase în forma unei flori de mac, marca Tiffany & Co, într-o cutie din lemn pentru bijuterii cu însemnele Casei Albe, iar soţul reginei, prinţul Philip, a primit o jachetă Air Force One personalizată şi un exemplar cu autograf din ediţia princeps a autobiografiei fostului general din armata SUA James Doolittle.


Citește și: Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc Eid al-Fitr

Citeşte şi:  O femeie cu dublă cetăţenie, acuzată de subminarea regimului de la Teheran, a fost internată la Psihiatrie

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cel puţin cinci morţi în Ucraina în atacurile ruse

Cel puţin cinci persoane au fost ucise în Ucraina în atacuri ruse, inclusiv un cuplu de septuagenari în portul Odesa. anunţă vineri autorităţile ucrainene,...

Cel puţin zece răniţi în SUA, după ce mai multe tornade au afectat nordul statului Oklahoma

Cel puţin zece persoane au fost rănite după ce mai multe tornade au lovit, joi, nordul statului american Oklahoma, scrie News.ro.Citește și: Încetează starea...

Miniștri cu averi de milioane, diamante și conturi pe minus: contrastele din executivul francez

Declarațiile de avere și de interese ale membrilor guvernului francez, publicate de Înalta Autoritate pentru Transparența Vieții Publice, arată diferențe semnificative între situațiile financiare...

Nancy Sinatra îl critică pe Trump după ce a folosit piesa ‘My Way’: ‘Este un sacrilegiu’

  O postare recentă a lui Donald Trump, în care apare celebrul cântec „My Way” interpretat de Frank Sinatra, a stârnit reacții puternice. Fiica...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.