StiripesurseDiasporaRegina Elizabeth a II-a difuzează prima sa videoconferinţă publică -...

Regina Elizabeth a II-a difuzează prima sa videoconferinţă publică – VIDEO

Publicat:

Regina Elizabeth a II-a a luat parte la prima sa videoconferinţă publică, pentru a marca săptămâna personalului medical – o premieră în cei 68 de ani dedomnie a suveranei, relatează Reuters, scrie news.ro .

Elizabeth a II-a şi fiica sa Anna au dscutat cu patru membre ale personalului medical, a căror principală responsabilitate este să se ocupe de membri ai familieiregale.

Vezi și : Trump autorizează sancţiuni economice împotriva personalului Curţii Penale Internaţionale

Cele patru femei au vorbit despre experienţa şi viaţa lor în timpul epidemiei covid-19 şi despre provocările crizei sanitare.

”Este interesant să vă ascultăm toate poveştile şi mărturiile”, a declarat regina, în vârstă de 94 de ani.


”Sunt foarte impresionată de ceea aţi realizat deja. Sunt foarte fericită să mă aflu printre dumneavoastră astăzi”, a spus Elizabeth a II-a.

Această înregistrare video a fost difuzată joi, cu ocazia marcării săptămânii personalului medical.

Citește și : Cartea lui John Bolton urmează să apară la 23 iunie, în pofida unor încercări de a o opri ale Casei Albe

Ea subliniază sacrificiile asumate de aproximativ şapte milioane de membri ai persoanlului medical din Regatul Unit, dintre care mulţi au fost nevoiţi să preia activităţi suplimentare în timpul izolării din cauza epidemiei covid-19.

Altă premieră a avut loc în aprilie, când Palatul Buckingham a difuzat un mesaj telefonic înregistrat de către Elizabeth a II-a cu scopul de a mulţumi membrilor personalului medical pentru munca din timpul pandemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.