StiripesurseSintezeRelaţiile dintre Qatar şi cele patru ţări arabe care îl boicotau...

Relaţiile dintre Qatar şi cele patru ţări arabe care îl boicotau au fost restabilite complet

Publicat:

Relaţiile diplomatice dintre Qatar şi cele patru ţări arabe care îl boicotau de peste trei ani au fost complet restabilite, a anunţat marţi ministrul saudit al afacerilor externe, prinţul Faisal bin Farhan Al Saud, la finalul unui summit al unor monarhii din Golf în Arabia Saudită, relatează AFP, potrivit agerpres

“Astăzi s-a decis, datorită înţelepciunii liderilor din Golf şi Egiptului, să întoarcem pagina şi să restabilim toate relaţiile diplomatice” cu Qatarul, a afirmat şeful diplomaţiei saudite.

Citește și : Imamul celei mai mari moschei din Toulouse, JUDECAT pentru ‘incitare la ură rasială’

În iunie 2017, Arabia Saudită şi trei ţări aliate – Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Egipt – au rupt legăturile cu Doha, acuzând Qatarul că susţine grupuri islamiste, că se înţelege prea bine cu adversari ca Iranul şi Turcia sau chiar că instigă la tulburări în regiune.

În schimb, Qatarul, care a dezminţit întotdeauna acuzaţiile, s-a declarat victima unei “blocade” şi a susţinut că îi este încălcată suveranitatea.


La deschiderea summitului, ţările participante au semnat un acord “de solidaritate şi de stabilitate” menit a aplana tensiunile dintre Qatar şi mai mulţi dintre vecinii săi, printre care şi Arabia Saudită.

Citește și : Vaccinul chinezesc poate învinge noile mutaţii ale coronavirusului

“Eforturile (Kuweitului şi Statelor Unite) ne-au ajutat să obţinem un acord (…) în care ne afirmăm solidaritatea şi stabilitatea Golfului şi a ţărilor arabe şi musulmane”, a anunţat prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, în deschiderea summitului, care a avut loc la Al-Ula, în nord-vestul Arabiei Saudite.

La final, prinţul moştenitor saudit s-a întâlnit cu emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani. Această întâlnire bilaterală a fost consacrată, conform agenţiei de presă oficială saudită SPA, “dezvoltării relaţiilor dintre cele două ţări şi acţiunii comune a ţărilor din Golf”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.