StiripesurseDiasporaReluarea summitului UE, amânată succesiv

Reluarea summitului UE, amânată succesiv

Publicat:

Reluarea negocierilor dintre şefii de stat sau de guvern ai statelor UE asupra pachetului de relansare economică post-pandemie a fost amânată luni pentru a treia oară, până la ora 16:00 GMT (19:00 ora României), pentru a se putea desfăşura mai multe întâlniri bilaterale menite să apropie poziţiile în vederea unui compromis, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.

Intrat în a patra zi, summitul european trebuia să reînceapă luni la ora 12:00 GMT, dar a fost amânat pentru ora 14:00 GMT, apoi pentru ora 15:00 GMT, iar ultima amânare este pentru ora 16:00 GMT.

Citește și : China denunţă ‘CALOMNIILE’ venite din Marea Britanie

În acest timp, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, încearcă să găsească soluţii acceptabile pentru toată lumea, în special în chestiunile cele mai divergente, respectiv raportul dintre credite şi granturi din fondul de redresare propus de Comisia Europeană, condiţiile pentru accesarea acestor fonduri şi contribuţiile naţionale pentru viitorul buget multianual.

Ultima propunere de compromis vehiculată este ca în fondul de redresare, pentru care Comisia Europeană a propus 500 de miliarde de euro granturi şi 250 de miliarde credite, suma granturilor să fie diminuată la 390 de miliarde, diferenţa până la 500 de miliarde urmând să se adauge sumei prevăzute pentru credite, pentru a da astfel satisfacţie celor patru state (Austria, Olanda, Danemarca şi Suedia) nemulţumite de proporţia prea mare a subvenţiilor din acest fond de care vor beneficia mai ales ţările din sud (Italia şi Spania) cele mai afectate de pandemie.


Citește și : Patru landuri germane fac presiuni pentru păstrarea trupelor americane

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.