StiripesurseSintezeReprezentanţi ai Israelului şi aliaţilor săi arabi s-au reunit în Emirate...

Reprezentanţi ai Israelului şi aliaţilor săi arabi s-au reunit în Emirate pentru a discuta despre securitate

Publicat:

Reprezentanţi ai Israelului şi ai noilor săi aliaţi arabi s-au reunit la Abu Dhabi, pentru a discuta despre întărirea cooperării în materie de securitate între aceste ţări din Orientul Mijlociu, a anunţat marţi un înalt responsabil american, informează AFP, potrivit agerpres.  

Circa 150 de delegaţi, reprezentând guvernele Israelului, Egiptului, Marocului, Emiratelor Arabe Unite, SUA şi Bahrainului au participat luni şi marţi la grupuri de lucru în cadrul Forumului de la Negev, înfiinţat în urma unor acorduri pentru normalizarea relaţiilor încheiate în 2020 între Israel şi ţări arabe, sub egida Washingtonului.

Citește și : Uniunea Europeană va impune noi sancţiuni împotriva Belarusului pentru sprijinul acordat Rusiei

Aceasta a fost “cea mai mare reuniune între Israel şi partenerii săi regionali” după Conferinţa de la Madrid, care avusese loc în 1991, în scopul de a angaja un proces de pace între Israel şi vecinii săi arabi, a declarat Derek Chollet, înalt responsabil al Departamentului de Stat american.

“Am discutat asupra unui vast evantai de subiecte legate de întărirea capacităţilor noastre în materie de împărtăşire de informaţii, care vin să se adauge colaborării deja foarte importante între armatele noastre în regiune”, a declarat Derek Chollet în timpul unei conferinţe de presă.


Organizarea acestei reuniuni la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, este “o nouă etapă determinantă” pentru apropierea dintre Israel şi ţările arabe, a apreciat el.

Participanţii săi “caută să dezvolte măsuri concrete şi pragmatice care vor stimula integrarea şi (…) vor spori securitatea”.

După Egipt, prima ţară arabă ce semnase în 1979 un tratat de pace ce punea capăt stării de război cu Israelul, urmat de Iordania în 1994, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Marocul şi-au oficializat în 2020 relaţiile cu statul israelian, în urma negocierilor mediate de administraţia preşedintelui american de atunci Donald Trump.

Citeşte şi:  SUA cer 'reuniuni de urgenţă' la ONU pe marginea situaţiei tensionate din Iran - VIDEO

Acordurile Avraam încheiate în 2020 au dat naştere Forumului de la Negev, menit să extindă şi să consolideze cooperarea dintre aceste ţări, în special în domeniile securităţii, energiei, turismului sau educaţiei.

Citește și : NATO şi UE se angajează să-şi intensifice cooperarea

Această politică pune capăt deceniilor de consens arab ce condiţiona stabilirea de relaţii cu Israelul de o soluţionare a conflictului israeliano-palestinian.

Acordurile Avraam au fost denunţate de palestinieni drept o “trădare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

PSD blochează România. Ce face preşedintele Nicușor Dan?

PSD părăsește guvernarea, PNL se aliniază în spatele lui Ilie Bolojan, UDMR a anunțat că nu va susține un executiv minoritar, iar USR e...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.