Premierul ceh Andrej Babis a anunţat marţi că starea de urgenţă cauzată de COVID-19 urmează să fie extinsă încă o dată, informează DPA, potrivit agerpres.
Babis a declarat pentru cotidianul Pravo că se aşteaptă ca votul în parlament să aibă loc pe 22 decembrie, înainte cu o zi de expirarea actualei stări de urgenţă.
Citește și : David Sassoli a deschis simbolic sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg
Starea de urgenţă îi permite guvernului să limiteze unele drepturi fundamentale, precum libertatea de adunare.
Vineri vor intra în vigoare reguli mai stricte, printre care închiderea hotelurilor şi a restaurantelor, după numai două săptămâni de la redeschiderea lor.
De asemenea, va intra în vigoare o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, între orele 23:00 şi 05:00, iar şcolile vor fi închise.
Citește și : Austria îşi apără programul de testare anti-COVID în masă în pofida începutului greoi
Numărul cazurilor de COVID-19 din Republica Cehă, ţară cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, a crescut substanţial la finalul lui octombrie şi începutul lui noiembrie, numărul deceselor săptămânale dublându-se faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Autorităţile cehe au înregistrat 5.169 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, numărul total de cazuri ajungând la 586.251, iar cel al deceselor cauzate de această boală la 9.743.











