StiripesurseDiasporaRepublica Moldova: Partidul de guvernare vrea în UE cu 'limba moldovenească'

Republica Moldova: Partidul de guvernare vrea în UE cu ‘limba moldovenească’

Publicat:

Preşedintele parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, a lansat luni un apel cetăţenilor Republicii Moldova să exercite presiuni asupra deputaţilor Partidului Liberal (PL) şi ai Partidului Liberal Democrat (PLDM) pentru ca aceştia să voteze introducerea sintagmei ‘integrare europeană’ în Constituţie fără a-şi condiţiona votul de aprobarea modificării la Art. 13 din Legea Supremă în vederea înlocuirii ‘limbii moldoveneşti’ cu ‘limba română’ ca limbă de stat în Republica Moldova, informează portalul Deschide.md, potrivit Agerpres.

Candu, un apropiat al controversatului lider al Partidului Democrat (PD, de guvernământ), Vlad Plahotniuc, a îndemnat oamenii să le scrie deputaţilor din cele două formaţiuni mesaje, scrisori şi chiar să-i sune pentru a-i convinge să-şi dea votul pentru acest proiect.

Citește și : Australia intenţionează să recunoască oraşul Ierusalim drept capitală a Israelului

În opinia sa, modificarea Constituţiei cu introducerea vectorului integrării europene nu ar trebui condiţionată, aşa cum cer ‘unele partide’.

‘Vrem să introducem în Constituţie unele prevederi ce vor garanta că Republica Moldova se mişcă în direcţia Uniunii Europene şi că integrarea europeană este modelul nostru de dezvoltare. Dacă am avea astfel de prevedere în Constituţie, orice altă lege care nu corespunde acestui vector ar putea fi declarată neconstituţională’, a declarat Andrian Candu la postul de televiziune Prime TV.


Şeful legislativului spune că el personal ar vota pentru schimbarea în Constituţie a denumirii limbii de stat, aşa cum condiţionează Partidul Liberal, dar că jumătate din grupul parlamentar al PD şi o parte din societate cred altceva.

‘De ce trebuie acum să ne confruntăm dacă noi toţi credem în integrarea europeană şi mai puţini sunt cei care cred în limba română, chiar dacă este un adevăr ştiinţific?’, a întrebat retoric Candu, care şi-a făcut studiile în România.

Anterior, liberalul Roman Boţan a declarat pentru Deschide.md că introducerea ‘limbii române’ în Constituţie este mai importantă decât sintagma de ‘integrare europeană’.

Citește și : Germania: Migraţia netă a scăzut în 2017

La rândul său, liberal-democratul Vadim Pistrinciuc declarase recent că nu te poţi considera proeuropean şi să votezi pentru ‘integrarea europeană’ şi să spui în acelaşi timp că vorbeşti ‘limba moldovenească’, o invenţie stalinistă. ‘Singura limbă recunoscută în UE drept limbă de stat în Republica Moldova este limba română’, a afirmat Pistrinciuc, citat de Deschide.md.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.