StiripesurseȘtirile zileiRepublicanii au lansat o anchetă parlamentară cu privire la retragerea haotică...

Republicanii au lansat o anchetă parlamentară cu privire la retragerea haotică a trupelor americane din Afganistan

Publicat:

Republicanii, care deţin controlul în Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite, au lansat vineri o anchetă parlamentară cu privire la retragerea haotică a trupelor din Afganistan în 2021, în timpul căreia 13 soldaţi americani au fost ucişi într-un atac, informează sâmbătă AFP, potrivit agerpres.  

Michael McCaul, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe, a anunţat că i-a cerut secretarului de stat Antony Blinken o serie de documente, în special note de informaţii şi note ale discuţiilor cu talibanii.

Citește și : TORNADĂ ucigaşă în Alabama (VIDEO)! Cel puţin şase oameni au murit

“Este absurd şi scandalos că administraţia Biden a respins în mod repetat cererile noastre de acces şi continuă să ascundă informaţii despre retragere”, a spus Michael McCaul. În caz de refuz, comisia nu va ezita să treacă printr-o procedură cu caracter obligatoriu, a avertizat el.

Preşedintele democrat Joe Biden a implementat retragerea trupelor din Afganistan punând capăt celui mai lung război al SUA în august 2021. Haosul în care s-au desfăşurat operaţiunile de retragere, precum şi revenirea la putere a talibanilor, i-au adus critici puternice.


Pe 26 august 2021, 13 soldaţi americani au fost ucişi într-un atac cu bombă în apropierea aeroportului din Kabul, soldat cu 173 de morţi în total.

Fostul preşedinte Donald Trump este cel care a negociat retragerea trupelor americane din Afganistan, dar Partidul Republican a criticat întotdeauna modul în care succesorul său, Joe Biden, a condus operaţiunea.

Citește și : Aleşii americani cer EXPULZAREA lui Bolsonaro

Departamentul de Stat nu a răspuns vineri unei solicitări de comentarii, dar spune că a oferit peste 150 de informări membrilor Congresului de la retragerea din august 2021, potrivit presei americane.

Declanşat ca răspuns la atacul din 11 septembrie 2001 de la New York, războiul din Afganistan a costat vieţile a peste 2.500 de soldaţi americani şi a peste 3.500 de soldaţi din alte ţări membre NATO, potrivit armatei americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.