StiripesurseȘtirile zileiRepublicanii cer anchetă parlamentară în cazul documentelor confidenţiale găsite la un...

Republicanii cer anchetă parlamentară în cazul documentelor confidenţiale găsite la un fost birou şi la o reşedinţă a preşedintelui Biden

Publicat:

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, republicanul Kevin McCarthy, a declarat joi că este nevoie de o investigaţie a Congresului american, după ce documente confidenţiale din perioada în care actualul preşedinte democrat Joe Biden era vicepreşedinte al SUA (2009-2017) au fost găsite într-una din reşedinţele sale private şi la un fost birou al său într-un think-tank din Washington, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

Vorbind la o conferinţă de presă, McCarthy a denunţat un standard dublu prin raportare cu cel al fostului preşedinte republican Donald Trump, care este investigat tot pentru găsirea unor documente confidenţiale la reşedinţa sa şi care datează din perioada când era la Casa Albă.

Citește și : Cine sunt favoriţii la prezidenţialele din Cehia: Un fost prim-ministru, un general şi o economistă

Biden ”era foarte preocupat de documentele preşedintelui Trump, iar acum aflăm că, atunci când era vicepreşedinte le păstra neglijent în diferite locaţii”, a remarcat McCarthy. ”Suntem în SUA şi credem într-o justiţie echitabilă”, a adăugat acesta, îndemnând autorităţile să trateze cele două cazuri cu aceeaşi măsură.

Kevin McCarthy a mai spus că el sprijină una dintre măsurile pe care Camera Reprezentanţilor le-a adoptat săptămâna aceasta pentru ca aleşii fideli lui Trump să deblocheze numirea sa ca preşedinte al Camerei, şi anume aceea de creare a unui comitet care să investigheze Departamentul Justiţiei şi FBI-ul, instituţii despre care republicanii susţin că sunt folosite de Joe Biden în scop politic.


Citește și : Justiţia spaniolă renunţă la principalul capăt de acuzare împotriva lui Puigdemont

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.