StiripesurseSintezeResponsabili americani şi turci au ajuns la un acord privind o...

Responsabili americani şi turci au ajuns la un acord privind o foaie de parcurs pentru cooperarea în vederea asigurării securităţii şi stabilităţii la Minbej

Publicat:

Responsabili americani şi turci au ajuns vineri la un acord privind o “foaie de parcurs” în vederea cooperării pentru a asigura securitatea oraşului sirian Minbej, controlat de kurzi şi devenit un măr al discordiei între cei doi aliaţi în cadrul NATO, potrivit unui comunicat comun, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Cele două părţi au definit în linii mari o foaie de parcurs pentru cooperarea în vederea asigurării securităţii şi stabilităţii la Minbej”, potrivit comunicatului publicat de Ministerul turc al Afacerilor Externe şi de ambasada americană la Ankara. Comunicatul nu furnizează mai multe detalii.

Citește și : Circa 1.500 de migranţi au fost salvaţi joi şi vineri în Marea Mediterana

Oraşul Minbej din nordul Siriei este controlat de miliţia kurdă Unităţile de protecţie a poporului (YPG), considerată de Ankara o organizaţie teroristă, dar susţinută de Washington în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI).

O delegaţie americană s-a deplasat vineri în Turcia pentru a aborda spinoasa problemă a Minbej, înainte de o vizită la Washington a ministrului turc al afacerilor externe, Mevlut Cavusoglu, la 4 iunie.


Potrivit comunicatului, Mevlut Cavusoglu şi omologul său american Mike Pompeo “vor ţine cont de recomandările” grupului de lucru de vineri cu prilejul întrevederii lor.

În cursul vizitei secretarului de stat american de la acea vreme Rex Tillerson, la Ankara, din luna februarie, cele două ţări au înfiinţat “grupuri de lucru” pentru a regla numeroasele diferenduri pe care le au.

Unul dintre acestea, consacrat Siriei, s-a reunit prima dată la Washington, pe 8 şi 9 martie.

SUA au o prezenţă militară la Minbej, unde furnizează asistenţă YPG în lupta împotriva SI, spre nemulţumirea Ankarei.

Citește și : Irlanda a votat în favoarea liberalizării avorturilor (exit-poll)

Turcia duce din ianuarie în nord-vestul Siriei o ofensivă împotriva YPG, ceea ce a tensionat relaţiile între cele două ţări, care sunt aliate în cadrul NATO.

În plus, Turcia a ameninţat în mai multe rânduri că va extinde operaţiunile în nordul Siriei spre Minbej. Apelurile sale la o retragere a trupelor americane au rămas fără răspuns pentru moment.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat joi că Turcia va lansa noi operaţiuni militare în Siria, “până când o vom curăţa de toţi teroriştii”, o referire la YPG şi SI.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.