StiripesurseDiasporaRestricții dure în Austria pentru nevaccinați

Restricții dure în Austria pentru nevaccinați

Publicat:

O regiune austriacă a anunţat măsuri dure de carantină ce vor fi aplicate doar pentru persoanele nevaccinate. Practic, acestea vor avea voie să iasă din casă doar pentru a lucra, pentru a cumpăra alimente sau pentru situaţii de urgenţă. Decizia vine după ce numărul de cazuri a crescut semnificativ, potrivit mediafax.

De luni, orice persoană din Austria Superioară, care nu a fost vaccinată împotriva COVID-19, va avea voie să-şi părăsească locuinţa doar pentru a lucra, pentru a cumpăra alimente sau pentru situaţii de urgenţă, relatează Die Presse.

Citește și :  Victor Chirilă este noul ambasador al R. Moldova în România

Cancelarul Alexander Schallenberg a avertizat joi că o măsură similară ar putea fi implementată la nivel naţional în zilele următoare.

Numărul pacienţilor la ATI a ajuns la 432, iar capacitatea spitalelor şi resursele de paturi de terapie intensivă se apropie de limită.


Austria Superioară, care se învecinează cu Germania şi Republica Cehă, are o populaţie de 1,5 milioane de locuitori, are cel mai ridicat nivel de infecţie din ţară şi cea mai scăzută rată de vaccinare.

Citește și : Italienii sunt sfătuiţi să-şi facă doza booster! Numărul de infectări creşte vertiginos

La nivel naţional, un număr record de 11.975 de infecţii cu COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, iar comisia austriacă pentru coronavirus a avertizat asupra unei ameninţări care „trebuie luată în serios”.

Ultimele cifre ale Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor arată că în Austria 73,7% dintre adulţi sunt complet vaccinaţi, ceea ce echivalează cu 63,4% din populaţia totală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.