StiripesurseȘtirile zileiReuniunea G-7 din Franţa: SUA vor fi reprezentate de numărul 2...

Reuniunea G-7 din Franţa: SUA vor fi reprezentate de numărul 2 al Departamentului de Stat, John Sullivan

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, nu va participa la reuniunea omologilor săi din G-7, grupul principalelor state industrializate, ce va avea loc la sfârşitul săptămânii în Franţa, o absenţă emblematică pentru tensiunile dintre administraţia americană a lui Donald Trump şi aliaţii cei mai apropiaţi ai Statelor Unite, notează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al diplomaţiei de la Washington, SUA vor fi reprezentate de numărul 2 al Departamentului de Stat, John Sullivan.

Citește și : Trump refuză ajutoare suplimentare pentru Puerto Rico: Acolo este un haos, nimic nu funcţionează

Reuniunea ministerială, ce va avea loc vineri şi sâmbătă la Dinard, în nord-vestul Franţei, va pregăti summitul G-7 programat în august la Biarritz, un alt oraş francez pe coasta Atlanticului.

Administraţia americană nu a motivat absenţa lui Mike Pompeo, care îi va primi miercuri şi joi, la Washington, pe omologii săi din NATO la reuniunea ce va marca 70 de ani de la crearea Alianţei.


Absenţa lui Mike Pompeo de la reuniunea din Bretania este cu atât mai surprinzătoare, cu cât Statele Unite vor prelua în 2020 preşedinţia G-7, grup din care mai fac parte Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Marea Britanie.

Summitul G-7 desfăşurat în 2018 în Canada s-a încheiat cu un eşec, Donald Trump refuzând să semneze comunicatul final din cauza unor diferende în materie comercială.

În Franţa, adjunctul lui Pompeo, John Sullivan, urmează să discute cu ceilalţi participanţi despre ‘deteriorarea situaţiei din Venezuela, comportamentul destabilizator al Iranului în Orientul Mijlociu’, precum şi despre ‘denuclearizarea definitivă a Coreei de Nord’, se arată în comunicatul Departamentului de Stat.

Citește și : Joe Biden se confruntă cu noi acuzații de comportament nepotrivit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.