StiripesurseExterneRobert Fico acceptă invitaţia lui Putin şi se va duce de...

Robert Fico acceptă invitaţia lui Putin şi se va duce de 9 mai la Moscova

Publicat:

Premierul slovac Robert Fico, unul dintre puţinii lideri europeni care au rămas în relaţii apropiate cu Kremlinul, a anunţat miercuri că se va deplasa la Moscova în luna mai pentru a asista la ceremoniile dedicate împlinirii a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Am acceptat cu plăcere invitaţia oficială a preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, de a participa la aceste ceremonii importante”, a transmis el într-un mesaj postat pe contul său de Facebook.

El a spus în mesaj că este “ataşat de moştenirea luptei împotriva fascismului, de adevărul istoric al celui de-al Doilea Război Mondial şi de rolul jucat de Armata Roşie în acesta”.

Citeşte şi: CCR poate anula alegerile din România – Stiripesurse.md

Robert Fico, aflat din toamna trecută în fruntea guvernului Slovaciei, ţară membră a UE şi NATO cu 5,4 milioane de locuitori, a decis să suspende orice fel de ajutor militar pentru Ucraina.


Premierul slovac pledează pentru negocieri de pace cu Rusia, la fel ca omologul său din Ungaria, Viktor Orban, singurul lider din UE care a menţinut legături strânse cu Kremlinul de la invazia rusă în Ucraina.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic va fi şi el prezent la Moscova la ceremoniile de 9 mai. “Dacă sfârşitul lumii nu se va întâmpla – nu sunt atât de sigur, dar aşa sper – va fi o mare onoare pentru mine să fiu în Piaţa Roşie pentru ceremoniile deidcate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea de sub fascism”, a declarat el în noiembrie.

Kremlinul spune că vrea să facă din 9 mai 2025 “cea mai mare sărbătoare din istoria sa”, într-un context de exaltare a valorilor patriotice şi militare în plin război în Ucraina, notează AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.