StiripesurseDiasporaRobert Golob este noul premier al Sloveniei

Robert Golob este noul premier al Sloveniei

Publicat:

Parlamentul sloven l-a ales miercuri pe liberalul proeuropean Robert Golob în funcţia de premier, înlocuindu-l astfel pe populistul Janez Jansa, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Alegătorii au decis clar că vor să trăiască într-un stat normal fără incertitudine permanentă”, a declarat Golob, 55 de ani, în deschiderea sesiunii parlamentare.

Citește și : America Latină, sub ameninţarea unei crize alimentare, o consecinţă a războiului din Ucraina (ONU)

Acest fost patron al unei mari companii de electricitate a depus jurământul la scurt timp după apobarea candidaturii sale cu 54 de voturi şi 30 împotrivă.

La 24 aprilie, micul său partid liberal numit Mişcarea Libertăţii (GS) obţinuse 34,5% din sufragii, mult înaintea Partidului Democrat Sloven (SDS), al lui Jansa, care acumulase 23,5%.


El a semnat marţi un acord de coaliţie cu alte două formaţiuni pentru a guverna această ţară din Europa Centrală cu două milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene.

Datorită social-democraţilor (SD) şi partidului de stânga Levica, coaliţia dispune de 53 din cele 90 de locuri ale parlamentului, iar miniştrii aleşi de Golob vor trebui aprobaţi de legislativ în cursul unei sesiuni convocate săptămâna viitoare.

“În timpul verii ne vom pregăti pentru cele două principale provocări din toamnă: criza energetică şi un eventual nou val de COVID-19”, a declarat Golob după desemnarea sa luni de către preşedintele Borut Pahor.

Noul premier prevede adoptarea unor proiecte de lege care să garanteze libertatea presei şi revizuirea unor decizii ale guvernului anterior, în special un acord de 340 milioane de euro pentru achiziţionarea unor vehicule blindate din Germania.

Doar la trei luni după intrarea sa în politică, Golob şi-a câştigat popularitatea cu promisiunile de a restaura “normalitatea” şi de a “restabili” democraţia.

Citește și : Premierul din Sri Lanka preia Ministerul Finanţelor pentru a scoate ţara din criza economică

El a profitat de protestele societăţii civile pentru răsturnarea de la putere a lui Jansa, care după revenirea sa în funcţie în martie 2020 îşi înmulţise atacurile împotriva justiţiei şi a presei.

În faţa avertismentelor Comisiei Europene, Jansa, un aliat al lui Viktor Orban, premierul naţionalist al Ungariei, denunţase “birocraţi plătiţi în exces”, intensificându-şi criticile la adresa Bruxellesului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.