StiripesurseDiasporaRoger Federer este cel mai bine plătit sportiv al lumii

Roger Federer este cel mai bine plătit sportiv al lumii

Publicat:

Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer se situează pe prima poziţie în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi din lume cu 106,3 milioane de dolari (95,5 milioane de euro) într-un an, potrivit unui clasament publicat vineri de revista americană Forbes, informează AFP, potrivit agerpres.

Deţinătorul recordului de turneuri de Mare Şlem câştigate (20), Federer este cel mai bine plătit sportiv al lumii graţie în special contractelor de publicitate şi parteneriatelor private, care i-au adus venituri de 100 milioane de dolari în perioada cuprinsă între 1 iunie 2019 şi 1 iunie 2020, luată în calcul de revista Forbes. Restul de 6,3 milioane de dolari provin din câştigurile din circuitul ATP.

Citește și : Primul deces al unui bebeluş din cauza COVID-19 în Elveţia

Federer este al doilea sportiv în activitate, după Tiger Woods, care a depăşit pragul de 100 de milioane de dolari din venituri din publicitate într-un an.

Este pentru prima dată când un jucător de 38 de ani se situează în fruntea clasamentului celor mai bine plătiţi sportivi din lume, graţie în special parteneriatului recent cu marca japoneză de textile Uniqlo, care îi asigură venituri în valoare de 300 milioane de dolari pe 10 ani.


Elveţianul, care anul trecut se situa abia pe poziţia a cincea, devansează la limită jucătorul portughez de fotbal Christiano Ronaldo, care a câştigat 105 milioane de dolari în ultimele 12 luni. În cazul acestuia, principala sursă de venit este salariul, plătit de clubul său, Juventus Torino, în valoare de 60 de milioane de dolari, la care se adaugă venituri din publicitate şi promoţionale în valoare de 45 milioane de dolari.

Urmează îndeaproape jucătorul argentinian de fotbal de la FC Barcelona, Lionel Messi, cu venituri de 104 milioane de dolari, dintre care 72 milioane de dolari sub formă de salariu iar restul de 32 milioane de dolari din diferite parteneriate.

Pe locurile următoare se situează fotbalistul brazilian de la PSG, Neymar (cu 95,5 milioane de dolari) şi jucătorul vedetă de la echipa de basket Los Angeles Lakers, LeBron James (88,2 milioane de dolari).

Citește și : 241 de persoane ţinute captive de Boko Haram eliberate în Nigeria

Prima femeie din acest clasament este jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, se clasează abia pe locul 29, cu venituri de 37,4 milioane de dolari într-un an.

De asemenea, primul francez din clasament este starul echipei de fotbal Paris SG, Kylian Mbappé, cu venituri de 33,8 milioane de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.