StiripesurseExterneRomânia cotizează mai mulţi bani din PIB la NATO decât Franţa

România cotizează mai mulţi bani din PIB la NATO decât Franţa

Publicat:

Franţa, Norvegia şi Slovacia s-au alăturat în 2020 clubului ţărilor membre NATO care alocă cel puţin 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare, a anunţat marţi Alianţa Nord-Atlantică, informează AFP, potrivit agerpres.

În 2020, “clubul celor 2%”, cum l-a denumit fostul preşedinte american Donald Trump, număra 11 state, precizează raportul prezentat de secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Acesta a recunoscut însă că unele state aliate au depăşit pragul de 2% din PIB ca urmare a diminuării PIB-ului lor, în condiţiile crizei provocate de pandemia de coronavirus.

Citeşte şi: Deb Haaland, prima persoană amerindiană la conducerea Internelor din SUA – Black News

Cele 11 state membre ale “clubului celor 2%” sunt, în ordine: SUA (3,73%), Grecia (2,68%), Estonia (2,33%), Marea Britanie (2,32%), Polonia (2,31%), Letonia (2,27%), Lituania (2,13%), România (2,07%), Franţa (2,04%), Norvegia şi Slovacia (2%).

Cu toate acestea, prima economie europeană, Germania, rămâne în continuare în afara clubului celor 2%, în condiţiile în care în 2020 cheltuielile pentru apărare au reprezentat doar 1,56% din PIB. De asemenea, Bulgaria a ieşit în 2020 din clubul celor 2%, ca urmare a unei scăderi a cheltuielilor pentru apărare de la 3,3% până la 1,6% din PIB. La coada clasamentului sunt Belgia (1,07%) şi Luxemburg (0,57%).


Citeşte şi: ONU: ‘Cel puţin 138 de protestatari paşnici’ au fost ucişi în Myanmar – Black News

Raportul publicat marţi de NATO arată că România a cheltuit în 2020 suma de 21,431 miliarde de lei (2,07% din PIB) pentru apărare iar 23,08% din cheltuielile totale au fost pentru echipamente. Cifrele detaliate arată că peste jumătate (53,09%) din bugetul pentru apărare al României a fost cheltuit cu personalul.

Toate statele membre NATO s-au angajat, în 2014, să majoreze cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB până în 2024.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Se pregătește Rusia să înfrunte NATO?

Rusia construiește infrastructură militară la granița de vest, potrivit unei investigații realizate de presa nordică pe baza imaginilor din satelit. Un motiv de îngrijorare...

Textul integral al acordului SUA – Iran: Iată cele 14 puncte ale memorandumului

Un memorandum în 14 puncte încearcă să facă ordine în haosul dintre Statele Unite și Republica Islamică: un proiect de armistițiu cu date, cifre...

Trump amenință Iranul: „Pot bombarda din nou”

„Am încheiat acordul nostru cu Iranul și ar trebui să aibă succes. Acum se trece la o a doua fază, care cred că va...

Două trenuri de pasageri s-au ciocnit în UK

O coliziune între două trenuri de pasageri, în apropiere de Bedford, la nord de Londra, s-a soldat vineri cu un mort și zeci de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.