StiripesurseExterneRomânia, din nou cea mai scumpă piață de energie din Europa,...

România, din nou cea mai scumpă piață de energie din Europa, pe fondul consumului record

Publicat:

România a fost joi, 15 ianuarie, pentru a doua zi consecutiv, cea mai scumpă piață spot de energie electrică din Europa, pe fondul unui consum foarte ridicat, alimentat de temperaturile scăzute din ultima perioadă.

Potrivit datelor analizate de Profit, cererea de electricitate a atins în ultimele zile cele mai mari valori din ultimii patru ani, depășind pragul de 9.000 MW în orele de vârf, dimineața și seara.

Prețul mediu zilnic al energiei electrice a urcat joi la 193 euro/MWh, de la 190 euro/MWh cu o zi înainte. Cu doar două zile mai devreme, în contextul unui episod de ger accentuat, prețul ajunsese chiar la 250 euro/MWh.

România a fost și miercuri cea mai scumpă piață spot din Europa, deși atunci se înregistrase o scădere de aproape 25% față de ziua precedentă.

Diferențe mari față de Vest și presiune din Europa de Est

Prețul energiei din România este aproape dublu față de cel din marile piețe vest-europene. În Franța, energia s-a tranzacționat la 98 euro/MWh, iar în Germania la 102 euro/MWh.


Prețuri ridicate, dar totuși sub nivelul României, au fost consemnate și în Europa Centrală și de Est: Ungaria (187 euro/MWh), Croația (174 euro/MWh), Polonia (172 euro/MWh), Bulgaria și Serbia (170 euro/MWh) sau Austria (172 euro/MWh).

Oficialii din regiune pun aceste diferențe și pe seama capacităților limitate de transport al energiei, în special dinspre Austria către est.

În România, prețul maxim al zilei a ajuns la 2.400 lei/MWh pentru un interval de 15 minute.

Consumul, la niveluri record, pe fondul gerului prelungit

Consumul de electricitate a atins marți seara, la ora 17:51, un vârf de 9.119 MW – cel mai mare din ultimii patru ani – în condițiile în care producția internă era de doar 7.194 MW. Ultima dată când România a depășit un consum instantaneu de 9.000 MW a fost în ianuarie 2022, iar recordul ultimilor zece ani rămâne cel din ianuarie 2017, de 9.930 MW. Iarna trecută, maximul a fost atins pe 19 februarie 2025, cu 8.984 MW, scrie Profit.

Creșterea consumului este amplificată de valul de ger care afectează România. Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de cod galben, iar prognoza arată temperaturi minime de până la -19 grade și un episod de frig persistent care ar putea dura până la mijlocul lunii februarie. Vremea foarte rece duce la o utilizare intensă a sistemelor de încălzire, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra consumului și, implicit, asupra prețurilor din piața de energie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.