StiripesurseDiasporaRomânia semnează un memorandum de înţelegere privind securitatea cibernetică

România semnează un memorandum de înţelegere privind securitatea cibernetică

Publicat:

Şase ţări membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat miercuri seară, la Zagreb, un memorandum de înţelegere privind proiectul ‘Echipe pentru răspuns rapid cibernetic şi asistenţa reciprocă în securitatea cibernetică’, în marja unei reuniuni informale a miniştrilor apărării din UE, indică un comunicat al Ministerului croat al Apărării, citat joi de Hina şi agerpres.

Proiectul, care este coordonat de Lituania, vizează crearea unor reţele de răspuns multinaţionale şi a unor echipe formate din experţi în apărarea cibernetică din Uniunea Europeană. El a fost lansat în 2018, când Croaţia, care deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a fost printre primele ţări care au aderat la această iniţiativă.

Citește și : Americanii îi acuză pe ruşi că încalcă tratatul Cer Deschis

”Am recunoscut potenţialul proiectului pentru consolidarea capacităţilor cibernetice naţionale, ale UE şi ale NATO”, a subliniat ministrul croat al apărării Damir Krsticevic.

În numele ţării care coordonează proiectul, ministrul apărării lituanian Raimundas Karoblis a spus că acest proiect este important pentru toate ţările semnatare mai ales prin faptul că le va consolida mecanismul de apărare cibernetică.


Memorandumul a fost semnat de miniştrii apărării Damir Krsticevic (Croaţia), Raimundas Karoblis (Lituania), Juri Luik (Estonia), Ank Bijleveld-Schouten (Ţările de Jos), Nicolae-Ionel Ciucă (România) şi Pawel Wozny (Polonia), în prezenţa Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell Fontelles.

Citeşte şi: Jean-Claude Juncker a depus mărturie în scandalul interceptărilor din Luxemburg

Proiectul ‘Echipe pentru răspuns rapid cibernetic şi asistenţa reciprocă în securitatea cibernetică’ se înscrie în cadrul Cooperării structurate permanente în domeniul apărării şi al securităţii (PESCO). La 12 decembrie 2017, douăzeci şi cinci de state membre ale Uniunii Europene au decis în mod oficial să stabilească PESCO, iniţiativă care le permite ţărilor să coopereze mai strâns cu privire la consolidarea capacităţii militare, punând bazele unei aşa-numite ”uniuni a apărării europene”.

Cooperarea vizează mai multe proiecte concrete, printre care crearea unei unităţi medicale, a unui centru logistic, înfiinţarea unui centru pentru pregătirea misiunilor şi dezvoltarea de standarde comune pentru comunicarea radio militară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.