StiripesurseDiasporaRomânia ar trebui să absoarbă în anul 2018 fonduri europene de...

România ar trebui să absoarbă în anul 2018 fonduri europene de circa 6-6,5 miliarde de euro (Eurodeputatul PMP Siegfried Mureşan)

Publicat:

Eurodeputatul PMP Siegfried Mureşan, care este şi negociator-şef al Parlamentului European (PE) pentru bugetul UE în 2018, a declarat, miercuri, că România ar trebui să absoarbă în anul 2018 fonduri europene de circa 6-6,5 miliarde de euro, iar Guvernul de la Bucureşti ar trebui să prevadă în proiectul de buget pentru anul următor sumele pentru cofinanţare aferente acestui obiectiv, transmite agerpres .

“Avem în sfârşit acreditate autorităţile de management (…) Premizele instituţionale sunt create. Între timp, autorităţile de management sunt acreditate, multe lucrări sunt pornite, licitaţiile sunt pornite, la nivel politic toate deciziile sunt luate, unda verde este dată de la nivel european, deci sunt convins că fondurile vor începe să curgă”, a afirmat Mureşan, vicepreşedinte al Comisiei pentru bugete din PE.

El a subliniat că Guvernul de la Bucureşti trebuie să prevadă în proiectul de buget pentru 2018 sumele pentru cotele de cofinanţare a proiectelor europene care să corespundă unei sume absorbite din fondurile UE de 6-6,5 miliarde de euro.

Citește și : A început a opta rundă de discuții la Geneva în privința Siriei sub egida ONU

Totodată, eurodeputatul a arătat că România trebuie să aibă în anii următori rate ridicate de absorbţie pentru a recupera întârzierile din anii trecuţi în privinţa accesării fondurilor disponibile prin exerciţiul financiar 2014-2020 al UE, suma maximă prevăzută pentru ţara noastră la instrumentul Politică de Coeziune fiind de aproape 22 miliarde de euro pentru această perioadă.


“Instituţional, acum, proiectele sunt pornite, vor începe tot mai multe lucrări şi aceasta este suma pe care trebuie să o absorbim în fiecare an. Avem o întârziere deja, aceasta este suma necesară pentru a o absorbi în următorii 1-2 ani, rata va trebui chiar să crească în perioada 2020-2023 pentru a nu pierde fonduri europene (…). Este esenţial să absorbi fondurile cât mai rapid pentru că fiecare an pe care îl ai fără autostradă înseamnă cheltuieli mai mari pentru economie, pentru oameni, înseamnă mai puţini investitori atraşi, deci faptul că ne spune Guvernul ‘nu vom pierde banii, vom absorbi în 2022’ pentru mine este insuficient. Acum trebuie să începem să absorbim fondurile pentru că amânarea absorbţiei înseamnă amânarea bunăstării pentru oameni”, a argumentat Siegfried Mureşan.

De asemenea, el a mai ţinut să puncteze că o altă întrebare, pe lângă timpii de absorbţie a fondurilor UE, este şi ce rămâne în urmă după derularea proiectelor cu fonduri UE, el avertizând că organismele europene de control vor fi mult mai atente în această privinţă.

“Şi aici, UE va fi tot mai atentă în următorii ani, care este valoarea adăugată a fiecărui euro cheltuit. Să nu mai construim pârtii de schi acolo unde nu este zăpadă şi bazine cu apă în pantă…Deci, se va pune problema absorbţiei fondurilor europene, dar şi a bunei absorbţii”, a mai spus eurodeputatul PMP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.