StiripesurseExterneRomânul care a străbătut Austria cu taxiul ca să-l bată pe...

Românul care a străbătut Austria cu taxiul ca să-l bată pe rivalul său în dragoste: cât l-a costat cursa și ce a pățit

Publicat:

Românul care a străbătut Austria cu taxiul ca să-l bată pe rivalul său în dragoste: cât l-a costat cursa și ce a pățit

Un român în vârstă de 31 de ani care a vrut să se răzbune pe rivalul său în dragoste, în Austria, a ajuns să fie trimis în judecată pentru tentativă de omor pentru că a încercat să-l „anihileze” pe care i-a luat iubita, potrivit StiriDiaspora.

Incidentul pentru care a ajuns în fața unui tribunal din Graz, a avut loc în Stiria de Est, în luna octombrie a anului 2023, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Cum a ajuns Rusia în vizorul ISIS

Românul a apelat la un taxi ca să ajungă la noul iubit al fostei sale partenere. Cursa, una lungă, l-a costat nu mai puțin de 900 de euro.

În drum spre destinație, românul și-a procurat un cuțit, apoi și-a continuat drumul spre locul confruntării.


A încercat să-și sugrume rivalul

Românul s-a apropiat cu cuțitul de cartierul muncitoresc în care se aflau rivalul și fosta sa iubită, dar a renunțat la arma albă înainte de confruntarea fizică cu acesta.

A urmat o altercație, iar în momentul în care femeia a încercat să intervină, a fost lovită și a căzut la pământ, potrivit Știri Diaspora.

Actualul iubit a îngenuncheat lângă ea, iar românul a profitat de poziția bărbatului și l-a sugrumat cu propria curea de la pantaloni. Muncitorii aflați în zonă au intervenit înainte  ca incidentul să se încheie cu o tragedie, potrivit Krone.

Românul a spus că nu intenționa să atace pe noul iubit, ci să își recâștige partenera

Citește și : Cine este oligarhul care deține mall-ul în care a avut loc atacul terorist din Moscova

Ajuns în fața magistraților sub acuzația de tentativă de omor, tânărul de 31 de ani a declarat că intenția sa nu a fost niciodată să-și omoare rivalul, ci doar s-o convingă pe fosta sa parteneră să meargă cu el înapoi în România.

Juriul a conchis că acțiunile românului au reprezentat o tentativă de vătămare corporală gravă intenționată, iar verdictul a fost de doi ani și jumătate de închisoare

Sentința nu este definitivă.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.