StiripesurseSintezeRouhani l-a numit pe Trump 'agitator global': 'În ultimii doi ani...

Rouhani l-a numit pe Trump ‘agitator global’: ‘În ultimii doi ani nu a făcut decât să provoace tulburări’

Publicat:

Preşedintele iranian, Hassan Rouhani, l-a numit “agitator global” pe preşedintele american, Donald Trump, acuzându-l de înrăutăţirea situaţiei în mai multe regiuni ale lumii, informează dpa, scrie agerpres.

“În ultimii doi ani, el şi guvernul american nu au făcut decât să provoace tulburări”, a spus Rouhani într-un discurs rostit sâmbătă în oraşul Zahedan din sud-estul ţării.

Citește și : Poroşenko, citat ca martor în legătură cu mai multe cazuri penale

Sunt mai multe crize acum decât erau înainte de începerea mandatului lui Trump, a adăugat acesta. “Nu numai în Iran, ci şi în Irak, în Siria, în Liban, în Afganistan – a adus mai multe probleme peste tot”, a afirmat preşedintele Iranului, ale cărui comentarii au fost redate de agenţia de ştiri online Khabar.

Cu o zi înainte, când a condus rugăciunea de vineri, pentru prima dată în ultimii opt ani, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, i-a numit “clovni” pe Trump şi pe secretarul său de stat Mike Pompeo.


Preşedintele american a răspuns la aceste comentarii pe Twitter glumind cu ironie că Ali Khamenei ”nu a fost atât de suprem în ultima vreme”.

Citește și : Cutiile negre ale avionului doborât în Iran vor fi trimise în Ucraina

“Economia lor se prăbuşeşte, iar oamenii lor suferă. Ar trebui să fie foarte atent la cuvintele lui!”, a scris Trump.

Disputa dintre conducerea iraniană şi preşedintele SUA este rezultatul a luni de tensiuni legate de distrugerea acordului nuclear iranian, din care Statele Unite s-au retras în mai 2018, şi de uciderea generalului iranian Qassem Soleimani într-un atac american cu dronă pe aeroportul internaţional din Bagdad pe 3 ianuarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.