StiripesurseDiasporaRSF: 80 de jurnalişti au fost ucişi în 2018

RSF: 80 de jurnalişti au fost ucişi în 2018

Publicat:

După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018, 80 de jurnalişti fiind ucişi în lume, conform bilanţului anual al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), publicat marţi şi citat de AFP şi preluat de agerpres.

Anul trecut, 65 de jurnalişti au fost ucişi pentru că şi-au exercitat misiunea de informare.

Citeşte şi: Serbia şi Kosovo sunt faţă-n faţă la Consiliul de Securitate

Dintre victimele din acest an, 63 au fost jurnalişti profesionişti, reprezentând o creştere de 15%, 13 au fost jurnalişti nonprofesionişti (comparativ cu şapte anul trecut) şi patru au fost colaboratori ai diverse media, a subliniat ONG-ul cu sediul la Paris.

În total, peste 700 de jurnalişti profesionişti au fost ucişi în ultimii 10 ani, conform RSF.


Mai mult de jumătate dintre jurnaliştii ucişi în 2018 “au fost în mod intenţionat luaţi ca ţintă şi asasinaţi”, cum s-a întâmplat cu editorialistul saudit Jamal Khashoggi, asasinat la Consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul la 2 octombrie, şi cu jurnalistul slovac Jan Kuciak, ucis la 21 februarie.

“Ura împotriva jurnaliştilor proferată, chiar revendicată, de lideri politici, religioşi sau ‘oameni de afaceri’ fără scrupule are consecinţe dramatice pe teren şi se traduce printr-o înmulţire îngrijorătoare a neregulilor faţă de jurnalişti”, spune Christophe Deloire, secretar general al RSF.

“Răspândite de reţelele de socializare, care au în acest sens o mare responsabilitate, aceste sentimente de ură legitimează violenţele şi slăbesc, câte puţin în fiecare zi, jurnalismul şi, odată cu el, democraţia”, şi-a exprimat el îngrijorarea, într-un comunicat.

Victimele sunt în majoritate bărbaţi (77, comparativ cu trei femei).

Afganistanul a fost în 2018 ţara unde au fost ucişi cei mai mulţi jurnalişti, 15, detronând Siria, care ocupa acest loc din 2012 şi care rămâne a doua cea mai periculoasă ţară, cu 11 jurnalişti ucişi.

Un alt fapt notabil pentru RSF este că aproape jumătate dintre jurnaliştii ucişi au fost omorâţi în ţări în care nu este război, precum Mexic (nouă jurnalişti asasinaţi; a treia cea mai periculoasă ţară), India (şase morţi) şi SUA (şase morţi). SUA au intrat în acest palmares sumbru după atacul sângeros asupra redacţiei Capital Gazette.

Citeşte şi: Noua Zeelandă face referendum pentru legalizarea canabisului

Numărul jurnaliştilor închişi este de asemenea în creştere, subliniază RSF: 348 comparativ cu 326 în 2017 (+7%), o creştere care îi vizează în special pe jurnaliştii nonprofesionişti.

Cinci ţări ţin închişi peste jumătate dintre jurnaliştii aflaţi în detenţie: Iran, Arabia Saudită, Egipt, Turcia şi China, ultima fiind cea mai mare închisoare pentru jurnalişti din lume, cu 60 de jurnalişti în detenţie, trei sferturi fiind nonprofesionişti.

“Odată cu înăsprirea reglementărilor privind internetul, aceşti jurnalişti sunt închişi, în condiţii deseori inumane, pentru o simplă postare sau pentru o simplă informare pe reţelele de socializare sau pe un serviciu de mesagerie privată”, şi-a exprimat regretul RSF.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.