StiripesurseDiasporaRusia a aprobat al treilea său vaccin împotriva COVID-19, CoviVac

Rusia a aprobat al treilea său vaccin împotriva COVID-19, CoviVac

Publicat:

Rusia a aprobat sâmbătă al treilea vaccin împotriva coronavirusului, a anunţat premierul Mihail Mişustin la televiziunea de stat, deşi studiile clinice la scară largă asupra acestui produs, etichetat CoviVac şi produs de Centrul Ciumakov, abia urmează să înceapă, transmite Reuters, potrivit agerpres

Rusia a lansat deja două vaccinuri COVID-19 urmând o abordare similară de acordare a aprobării înainte de a vedea rezultatele studiilor în faze avansate. Aceste vaccinuri sunt Sputnik V, dezvoltat de Institutul Gamaleia din Moscova, şi EpiVacCorona, dezvoltat de Institutul Vektor din Novosibirsk.

Citește și : Boris Johnson: Joe Biden a pus din nou Statele Unite în poziţia de lider al lumii libere

Aprobările anticipate au ridicat îngrijorări în rândul unor oameni de ştiinţă din Occident, dar inoculările au început la scară largă în Rusia numai după ce testele clinice au fost încheiate şi au arătat succes.

Sputnik V a fost aprobat în august, iar ultima fază a studiilor clinice a început în septembrie. Vaccinarea în masă a fost lansată în decembrie, după ce rezultatele studiilor preliminare au arătat că vaccinul este eficient cu 91,4%.


De atunci, peste două milioane de ruşi au fost vaccinaţi cu cel puţin prima doză de Sputnik V, a declarat ministrul sănătăţii, Mihail Muraşko, pe 10 februarie. EpiVacC se află în faza de producţie şi vaccinările urmează să înceapă în martie.

“Astăzi, Rusia este singura ţară care are deja trei vaccinuri împotriva COVID-19”, a spus premierul Mişustin.

Centrul Ciumakov, înfiinţat în 1955 la Sankt Petersburg de microbiologul şi virologul sovietic Mihail Ciumakov, este cunoscut pentru colaborarea sa cu cercetătorul american Albert Sabin în plin Război Rece, care a dus la producerea vaccinului antipoliomielitic utilizat pe scară largă.

Citeşte şi:  Circa 30 de activişti pentru climă, condamnaţi pentru blocarea unui centru comercial în Elveţia

Spre deosebire de vaccinul Sputnik V, care foloseşte un virus responsabil de răceală inofensiv modificat, care păcăleşte organismul să producă antigeni pentru a ajuta sistemul imunitar să se pregătească pentru o infecţie cu coronavirus, vaccinul CoviVac este un vaccin pe bază de virus gripal (virion întreg), un coronavirus care a fost inactivat sau privat de capacitatea sa de a se replica.

“Vaccinul pe care l-am dezvoltat … reflectă întreaga istorie a ştiinţei vaccinului rus, precum şi global”, a declarat sâmbătă directorul Centrului Chumakov, Aidar Işmuhametov.

Citește și : Guvernul Netanyahu atenționează SUA asupra efectelor revenirii în Acordul nuclear iranian

Vaccinul CoviVac este administrat în două doze, la interval de 14 zile. Acesta este transportat şi depozitat la temperaturi normale ale frigiderului, de 2 până la 8 grade Celsius (35,6 – 46,4 Fahrenheit), a declarat viceprim-ministrul Tatiana Golikova într-un briefing guvernamental în ianuarie.

Potrivit şefului guvernului de la Moscova, la mijlocul lunii martie vor intra în circulaţie primele 120.000 de doze de CoviVac.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.