StiripesurseDiasporaRusia a declarat ONG-ului de mediu WWF 'indezirabil'

Rusia a declarat ONG-ului de mediu WWF ‘indezirabil’

Publicat:

Rusia a declarat miercuri Fondul mondial pentru natură (WWF – World Wide Fund for Nature) “indezirabil”, măsură ce interzice de facto activităţile acestui ONG în ţară, în plină reprimare a oricărei voci critice după ofensiva Kremlinului în Ucraina, informează France Presse şi Reuters, potrivit agerpres

Într-un comunicat, Parchetul general a declarat că activităţile în Rusia ale ONG-ului pentru protecţia mediului reprezintă “ameninţări la adresa securităţii în sfera economică”.

Citește și :  Elon Musk analizează efectuarea unor investiţii semnificative în India

Acest anunţ vine la o lună după o decizie similară vizând un alt ONG de mediu de renume mondial, Greenpeace.

În luna martie, organizaţia WWF a fost deja clasificată în Rusia drept “agent al străinătăţii”, o etichetă infamă ce îi complica deja foarte mult activităţile.


Desemnarea WWF, care operează în Rusia din 1994, drept “agent al străinătăţii” poartă conotaţii de spionaj. Această etichetare Rusia a aplicat-o pe scară largă unor jurnalişti, activişti şi altora.

În Rusia, potrivit ONG-ului specializat OVD-Info, organizaţiile calificate oficial drept “indezirabile” au interdicţie să deschidă structuri, să desfăşoare proiecte şi să difuzeze acolo informaţii.

Această măsură îi expune şi pe angajaţii şi voluntarii lor la acţiuni în justiţie.

În comunicatul său de presă, Parchetul rus acuză WWF în special că “împiedică implementarea politicii ţării privind dezvoltarea industrială a Arcticii, a resurselor naturale din teritoriile arctice”.

Parchetul general al Rusiei acuză de asemenea ONG-ul de “dezvoltarea şi legitimarea restricţiilor ce ar putea servi drept bază pentru transferul rutei maritime din Nord în zona economică exclusivă a Statelor Unite”.

Potrivit Parchetului, WWF de asemenea “a colectat informaţii despre situaţia de mediu din regiunile Rusiei” şi “a pregătit evaluări tendenţioase”, cu scopul de “a împiedica dezvoltarea economică” a ţării.

De la începutul ofensivei în Ucraina în februarie 2022, autorităţile ruse au accelerat puternic represiunea împotriva vocilor critice.

Citește și : Erdogan creşte salariul minim în Turcia

Departe de a fi limitată la opoziţia politică, represiunea afectează toate domeniile, inclusiv cercurile culturale şi organizaţiile pentru apărarea mediului, notează AFP.

Presiunea economică asupra Rusiei din cauza sancţiunilor occidentale legate de conflict a împins de asemenea autorităţile să abandoneze preocupările de mediu – care nu erau în prim-plan nici înainte – în favoarea dezvoltării industriale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.