StiripesurseDiasporaRusia a trimis avioane militare în vestul Belarusului pentru a asigura...

Rusia a trimis avioane militare în vestul Belarusului pentru a asigura patrularea frontierelor

Publicat:

Rusia a trimis avioane militare Suhoi Su-30 în vestul Belarusului pentru a forma un centru de pregătire militară mixt, pentru misiuni aeriene comune şi patrularea frontierelor celor două ţări, a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Minsk, potrivit Reuters, scrie agerpres.   

Avioanele ruse, al căror număr nu este precizat, au sosit pe aerodromul Baranovici.

Citește și : Merkel spune că va pleca din postul de cancelar având conştiinţa curată

Anunţul survine cu două zile înaintea începerii unor exerciţii militare comune în Belarus şi Rusia care au provocat consternare în interiorul NATO şi în rândul ţărilor Uniunii Europene.

Relaţiile dintre Belarus şi Occident s-au deteriorat în special din cauza campaniei iniţiate de regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko pentru a reprima vocile critice, după alegerile prezidenţiale din august anul trecut, scrutin contestat de opoziţie şi care a provocat ample proteste de stradă.


Letonia, Lituania şi Polonia au raportat creşteri substanţiale ale numărului de migranţi care au ajuns pe teritoriile lor plecând din Belarus. Cele trei state, care sunt membre ale Uniunii Europene, l-au acuzat pe Lukaşenko că pune presiune asupra UE în scopul ridicării sancţiunilor economice impuse Belarusului.

Aleksandr Lukaşenko urmează să se întâlnească joi cu preşedintele rus Vladimir Putin, la Moscova. La începutul lunii, liderul de la Minsk a anunţat că Rusia va trimite echipament militar în Belarus, inclusiv avioane, elicoptere şi sisteme de apărare aeriană.

Citește și : Premierul spaniol Pedro Sanchez promite înăsprirea pedepselor pentru a preveni delictele de ură

Săptămâna trecută, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut Rusiei să dea dovadă de transparenţă în desfăşurarea exerciţiilor militare ‘Zapad-2021’. Polonia a avertizat luni că aceste exerciţii vor alimenta tensiunile deja sporite din cauza afluxului de migranţi care trec frontiera dinspre Belarus către Uniunea Europeană.

Citeşte şi:  Sigmar Gabriel va deveni lobbyistul şef al industriei auto din Germania

Rusia şi Belarus sunt oficial parte ale unei Uniuni Statale şi de mai mulţi ani poartă negocieri în vederea creşterii integrării celor două naţiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.