StiripesurseDiasporaRusia acuză SUA că fac presiuni în Balcani pentru ATRAGEREA cât...

Rusia acuză SUA că fac presiuni în Balcani pentru ATRAGEREA cât mai multor state în NATO

Publicat:

Directorul Departamentului pentru cooperare europeană din cadrul Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, Andrei Kelin, consideră că Statele Unite ale Americii recurg la presiuni politice pentru a “atrage” ţările din Balcani în NATO, relatează luni agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti, potrivit agerpres.

În prezent, eforturile Washingtonului vizează “să stăpânească complet Balcanii de Vest şi, după Muntenegru, să atragă şi alte ţări pe orbita sa”, a declarat înaltul responsabil rus într-un interviu agenţiei de presă menţionate.

Citeşte şi: Opt persoane ARESTATE în ancheta ASASINĂRII jurnalistei malteze

Diplomatul rus a subliniat că, pe lângă presiunea politică, Statele Unite intervin în afacerile interne ale altor state, încălcând “principiile de la Helsinki”.

În iunie, Muntenegru a devenit oficial al 29-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice.


“Nu privim cu calm aceste evoluţii, pentru că orice val de extindere a NATO, mai ales în condiţii de relaţii deteriorate, aşa cum sunt ele acum, reprezintă un factor suplimentar de complicaţii în materie de securitate europeană”, a subliniat Kelin.

El a mai spus că Moscova va lua măsuri adecvate ca răspuns la desfăşurarea sistemului american de apărare antirachetă în Europa, în special în Polonia. Kelin susţine că “eforturile SUA şi NATO de a implementa un sistem de apărare antirachetă reprezintă un factor distructiv major care subminează stabilitatea în Europa”.

Citeşte şi: ÎNCEPE? Americanii trimit în Coreea sute de avioane militare. Nume de cod: ‘Vigilant Ace’ – VIDEO

După acordul încheiat între Iran şi marile puteri cu privire la programul nuclear al acestuia în 2015, “pretextele imaginare privind crearea pe etape a scutului antirachetă ce fuseseră utilizate înainte de americani au dispărut, iar acum este clar că nu Iranul era motivul pentru crearea sistemului de apărare antirachetă”, a spus responsabilul diplomatic rus.

În afară de sistemul de apărare european, la nivel naţional, Polonia doreşte să creeze aşa-numitul “Shield of Poland”, care ar putea fi integrat în sistemul internaţional antirachetă, potrivit acestuia.

Moscova a avertizat în repetate rânduri că extinderea NATO şi instalarea unui sistem antirachetă în Europa obligă Rusia să reacţioneze, scrie RIA. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.