StiripesurseExterneRusia afirmă că a interceptat trei avioane militare franceze deasupra Mării...

Rusia afirmă că a interceptat trei avioane militare franceze deasupra Mării Negre

Publicat:

Rusia afirmă că a interceptat trei avioane militare franceze deasupra Mării Negre

Rusia a afirmat marţi că a ridicat de la sol un avion de vânătoare pentru a intercepta trei avioane militare franceze care se apropiau de frontiera sa deasupra Mării Negre, un tip de incident care nu este unul rar, dar care intervine într-un context de tensiuni cu Franţa, informează AFP şi Reuters.

“La apropierea avionului de vânătoare rus, aparatele militare străine au făcut stânga împrejur”, a anunţat Ministerul Apărării rus înt-un comunicat, precizând că acestea erau două aparate Rafale şi un avion radar al armatei franceze, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: SIS trimite o nouă tranșă de dosare la Arhive

“Aparatul rus s-a întors fără probleme pe aerodromul său. Nu a existat o încălcare a frontierei statului rus”, a mai precizat ministerul de la Moscova.

Interceptarea este o operaţiune ce vizează să se vină în întâmpinarea unui avion considerat că se află prea aproape de un spaţiu aerian sau că a pătruns în acesta.


Incidentele ce implică avioane ruse şi aparate ale statelor din NATO, din care face parte Franţa, sunt relativ frecvente şi au avut loc încă înainte de izbucnirea războiului rus împotriva Ucrainei.

Ele au adesea loc deasupra Mării Negre, dar şi în Marea Baltică şi alte zone.

Incidentul de marţi intervine însă în condiţiile în care preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus săptămâna trecută posibilitatea de a fi trimise trupe occidentale în Ucraina, o eventualitate respinsă de majoritatea aliaţilor occidentali.

Citeşte şi: Serebrian îi ironizează pe separatişti: Putin s-ar putea să „scape o lacrimă” pentru Transnistria – Stiripesurse.md

Chiar dacă Macron a confirmat ulterior afirmaţiile sale în pofida controversei, el a dat asigurări marţi că nu doreşte o “escaladare” cu Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Două mari companii româneşti se află pe lista celor care ar urma să investească peste 1 miliard de euro în R. Moldova

Două mari companii de renume, cu capital românesc, vor investi major în dezvoltarea Republicii Moldova. În acest sens, la Chișinău au fost semnate proiectele...

‘Analiză la sânge’ a dezastrului din sistemul de sănătate al Transnistriei

În luna iunie, de la Facultatea de Medicină a Universității de „stat” din stânga Nistrului vor absolvi aproximativ 100 de studenți. Dintre aceștia, 55...

Turneu internațional de Judo la Ocnița

Aproximativ 270 de tineri judocani și-au demonstrat talentul la un turneu internațional, organizat în nordul Republicii Moldova. Sportivi din România și Ucraina au fost...

Horoscopul zilei

Ziua de 5 iunie vine cu o energie intensă, marcată de influențe astrale care scot la suprafață emoții ascunse și decizii amânate. Luna activează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.