StiripesurseȘtirile zileiAlegătorii ruși denunță presiuni din partea angajatorilor să voteze duminică

Alegătorii ruși denunță presiuni din partea angajatorilor să voteze duminică

Publicat:

Alegători din regiunea rusă Perm, situată în partea europeană a ţării, la poalele Uralilor, denunţă faptul că angajatori exercită presiuni asupra lor să voteze în alegerile prezidenţiale de duminică şi să dovedească faptul că au votat, scrie The Associated Press.

The Associated Press scrie că a văzut mesaje trimise vineri mai multor angajaţi la nivel regional, prin care aceştia sunt îndemnaţi să-şi îndeplinească datoria de cetăţeni şi să raporteze când şi unde au votat.

Citește și : Rusia : Vladimir Putin se pregătește să fie ales într-un nou mandat de şase ani la Kremlin

Într-un mesaj se precizează că angajatorii vor ţine o evidenţă cu aceste informaţii şi o vor preda conducerii.

Un angajat al administraţiei regionale din Perm a declarat sub protecţia anonimatului, de teama unor repercusiuni, că asemenea mesaje au fost trimise personalului în domeniul edicaţiei, sportului şi instituţiilor administrative.


În contextul în care autorităţile sunt sigure că Vladimir Putin va obţine un nou mandat, ele depun eforturi ca prezenţa la vot să fie cât mai mare.

O organizaţie de monitorizare a alegerilor a avertizat că observatori independenţi ar putea să fie ţinta unor ”atacuri” în ziua alegerilor prezidenţiale.

Grigori Melkonianţ, copreşedintele Centrului independent Golos, a declarat sâmbătă pentru AP că asupra organizaţiei se exercită presiuni tot mai mari odată cu apropierea scrutinului.

Organizaţia a înregistrat un număr ”alarmant” de plângeri, în ultimele zile, potrivit cărora angajatori obligă sau exercită presiuni asupra muncitorilor să voteze, a declarat el.

Melkonianţ a catalogat drept ”fără precedent” sumele cheltuite în vederea scoaterii alegătorilor la urne.

”Suntem îngrijoraţi cu privire la posibile provocări. Mă tem că observatori independenţi vor deveni ţinte ale unor atacuri”, a declarat el, fără să facă alte precizări.

În contextul în care autorităţile americane anchetează un amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, Moscova a avertizat cu privire la un eventual amestec în alegerile de duminică.

Peste 1.500 de observatori internaţionali vor monitoriza scrutinul alături de mii de observatori ruşi. Guvernul vrea să se asigure că alegerile sunt ”curate”, după ce ultimele alegeri prezidenţiale, în 2012, au fost pătate de acuzaţii de fraudă şi de introducere ilegală de buletine de vot în urne.

Spre deosebire de scrutinul trecut, preşedintele în exerciţiu Vladimir Putin nu se confruntă cu opozanţi puternici.

Citește și : Italia : Steven Spielberg va fi distins cu premiul David di Donatello pentru întreaga carieră de ACI

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O companie a prezentat un robot umanoid care spală vase. Ulterior s-a aflat că era un om mascat

  O companie de software a prezentat un videoclip cu un robot umanoid care spală vase. Mișcările robotului au fost atât de naturale încât...

Cum să ții melci departe de căpșuni folosind un singur obiect natural

Soiurile de căpșuni de la mijlocul spre sfârșitul sezonului vor da roade curând, iar grădinarii sunt sfătuiți să folosească un singur obiect natural pentru...

Bulgaria intenționează să investească 19 miliarde de euro în armament

Cheltuielile militare vor pune o presiune foarte mare asupra bugetului după 2030. Bulgaria va investi peste 19 miliarde de euro în arme noi și infrastructură...

În ciuda acordului americano-iranian, redeschiderea Strâmtorii Ormuz va dura săptămâni

Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving că acordul între SUA și Iran...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.