StiripesurseDiasporaRusia avertizează SUA: 'Vor exista consecinţe imprevizibile dacă Washingtonul continuă să...

Rusia avertizează SUA: ‘Vor exista consecinţe imprevizibile dacă Washingtonul continuă să transfere arme Ucrainei’

Publicat:

Rusia a transmis Statelor Unite o notă diplomatică în care susţine că vor exista ”consecinţe imprevizibile” dacă Washingtonul continuă să transfere arme Ucrainei, avertisment dezvăluit după ce preşedintele american Joe Biden a aprobat un nou ajutor militar prin care extinde tipurile de arme oferite armatei ucrainene, relatează vineri publicaţia Washington Post, care afirmă că a consultat respectiva notă, potrivit agerpres

”Îndemnăm Statele Unite şi aliaţii lor să înceteze militarizarea iresponsabilă a Ucrainei, care determină consecinţe imprevizibile pentru securitatea regională şi internaţională”, se arată în documentul transmis de Moscova către Departamentul de Stat al SUA prin intermediul ambasadei Rusiei la Washington.

Citește și : O furtună puternică face prăpăd în Filipine! 156 de oameni au murit!

Rusia acuză astfel Statele Unite şi aliaţii acestora că prin livrările de arme către Ucraina ”alimentează conflictul” şi încalcă ”principii riguroase” care guvernează transferul de arme în zonele de conflict.

Rusia protestează de asemenea faţă de faptul că Washingtonul exercită presiuni asupra altor state să transfere către Ucraina arme de producţie sovietică cu care armata ucraineană este familiarizată, cum este cazul rachetelor antiaeriene S-300 oferite recent de Slovacia.


Moscova a avertizat anterior că va considera drept ţinte legitime transporturile de arme oferite Ucrainei. Totuşi, până în prezent Rusia nu a lansat atacuri directe asupra acestor transporturi, organizate de altfel în mare secret, atacând în schimb depozite unde armata ucraineană stochează arme şi muniţii.

Pe de altă parte, un atac al Rusiei asupra acestor transporturi în ţările vecine Ucrainei membre ale NATO sau asupra bazelor din aceste ţări unde sunt descărcate respectivele echipamente înainte de a fi transportate pe cale terestră în Ucraina ar putea declanşa activarea articolului 5 din tratatul Alianţei.

Nota transmisă de Rusia este datată cu ziua de marţi, înainte ca miercuri preşedintele Joe Biden să anunţe un nou ajutor militar american destinat armatei ucrainene şi care cuprinde ”noi capabilităţi adaptate asaltului de anvergură pe care aşteptăm ca Rusia să-l lanseze în estul Ucrainei”.

Noul ajutor militar, în valoare de circa 800 de milioane de dolari, ridică la 3,2 miliarde de dolari asistenţa militară oferită de SUA armatei ucrainene pentru a face faţă invaziei ruse. Dacă ajutoarele anterioare s-au axat pe armament uşor şi pe rachetele antitanc şi antiaeriene portabile, de data aceasta noul ajutor include, în plus faţă de acesta, şi armament greu, precum blindate şi obuziere.

Citește și : Ned Price: Extinderea NATO ar contribui la promovarea stabilităţii în Europa

Pe lista cu acest nou ajutor militar se regăsesc 11 elicoptere Mi-17, 300 de drone Switchblade, 18 obuziere de calibrul 155 mm, 200 de transportoare blindate M113, 10 radare anti-artilerie, 500 de rachete anti-tanc Javelin şi 30.000 de seturi individuale de veste antiglonţ, căşti de protecţie şi milioane de unităţi de muniţii.

Statele Unite au oferit până în prezent Ucrainei circa 7.000 de rachete Javelin, circa o treime din stocul armatei americane, astfel că aceasta riscă să nu dispună de o cantitate adecvată de arme antitanc în cazul unui conflict, potrivit unui studiu elaborat de Centrul pentru Studii Internaţionale Strategice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cel puţin 14 morţi şi 70 de răniţi la Kiev, în atacuri ruseşti cu o zi înaintea summitului NATO de la Ankara

Noile bombardamente ruseşti de la Kiev arată că Ucraina are o ”nevoie urgentă” de apărare antiaeriană, subliniază luni preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von...

Ucraina oferă salarii-record voluntarilor străini. Marea provocare începe după semnarea contractului

Ucraina încearcă să rezolve una dintre cele mai mari probleme ale armatei sale – lipsa de efective – printr-o strategie care mizează pe voluntarii...

Ce i-a spus Putin lui Trump despre războiul din Ucraina și UE. ‘O percepţie falsă asupra situaţiei de pe linia frontului’

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a atras atenţia liderului american, Donald Trump, că Europa şi Kievul mizează pe prelungirea conflictului şi chiar pe escaladarea acestuia,...

Ucraina își schimbă rolul: De la primitor de arme la furnizor de expertiză militară

Kievul oferă expertiză în dezvoltarea sistemelor radar și a stațiilor terestre, transformându-se din cumpărător într-un furnizor de securitate. Ucraina speră să încheie acorduri importante de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.