StiripesurseDiasporaRusia califică drept o 'provocare' şi o 'escaladare periculoasă' reuniunea de...

Rusia califică drept o ‘provocare’ şi o ‘escaladare periculoasă’ reuniunea de la Ramstein

Publicat:

Rusia a calificat vineri drept o “provocare” şi o “escaladare periculoasă” reuniunea aliaţilor occidentali ai Kievului în Germania axată pe noile ajutoare militare pentru Ucraina, în timp ce trupele ruse declară că avansează în est şi sud-estul teritoriului ucrainean, relatează EFE, potrivit agerpres.  

“Considerăm aceasta drept o instigare provocatoare deschisă din partea Occidentului, care ridică miza conflictului, ceea ce va duce inevitabil la creşterea numărului de victime şi la o escaladare periculoasă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Citește și : Trump a fost amendat cu aproape un milion de dolari pentru un proces ‘inutil’ împotriva lui Hillary Clinton

Noile livrări de arme “nu vor schimba nimic în ceea ce priveşte înaintarea Rusiei în realizarea obiectivelor sale”, a avertizat la rândul său purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Potrivit lui, “nu trebuie să se exagereze importanţa noului ajutor militar în ceea ce priveşte capacitatea sa de a face diferenţa” pe câmpul de luptă pentru că, dimpotrivă, a opinat el, “va crea şi mai multe probleme Ucrainei” din cauza “întreţinerii şi a reparaţiilor” de care vor avea nevoie aceste arme.


Grupul de contact pentru apărarea Ucraina, care reuneşte peste 50 de aliaţi ai Kievului, s-a concentrat vineri pe cererea de sprijin militar suplimentar pentru Kiev, inclusiv furnizarea de tancuri germane Leopard 2.

Deşi a primit promisiuni privind noi livrări de armament, Kievul nu a obţinut un răspuns definitiv cu privire la furnizarea de tancuri Leopard de către Germania.

Citește și : Qatargate: Eva Kaili rămâne în arest preventiv în Belgia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.