StiripesurseDiasporaRusia cere ajutorul Londrei în ancheta privind otrăvirea Iuliei Skripal

Rusia cere ajutorul Londrei în ancheta privind otrăvirea Iuliei Skripal

Publicat:

O comisie rusă pentru aplicarea legii, care conduce o anchetă privind otrăvirea Iuliei Skripal, a indicat că i-a trimis o scrisoare Marii Britanii în care îi cere să-i ofere Moscovei asistenţă juridică, relatează joi agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Moscova ”le cere colegilor britanici să întreprindă mai multe proceduri ce au drept scop stabilirea circumstanţelor infracţiunii şi să ofere de asemenea copii ale materialelor anchetei penale”.

Citește și : Spania : Poliţia a arestat doi agenţi de poliţie catalani aflați cu Carles Puigdemont în momentul arestării lui

Rusia îi solicită de asemenea Londrei să ofere acestea ”împreună cu rezultatele inspecţiei de la locul unde Iulia Skripal a fost găsită în stare de inconştienţă, precum şi rezultatele examinării sale medicale”.

Iulia Skripal şi tatăl său, fostul spion rus Serghei Skripal, au fost otrăviţi cu un agent neurotoxic, care a fost lăsat în faţa uşii casei lor din Anglia, a indicat miercuri poliţia britanică.


Citește și : Venezuela : Un presupus incendiu a făcut 68 de morţi într-un comisariat

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.