StiripesurseȘtirile zileiRusia cere Occidentului să ajute economic Afganistanul

Rusia cere Occidentului să ajute economic Afganistanul

Publicat:

Rusia a cerut luni Occidentului să ajute economic Afganistanul pentru a împiedica ţara, aflată în mâinile talibanilor şi care se confruntă cu o gravă criză umanitară şi de securitate, să alunece spre traficul de droguri şi terorism, relatează France Presse, potrivit agerpres.

“Dacă Occidentul încearcă să sufoce Afganistanul (…) cu foamete, nu va avea de ales decât să se îndrepte spre traficul de droguri”, a estimat în faţa jurnaliştilor emisarul Kremlinului pentru Afganistan, Zamir Kabulov.

Citește și : Liga Arabă reacţionează la criza din Sudan

După venirea talibanilor la putere în august, comunitatea internaţională şi-a îngheţat ajutorul pe care s-a bazat în mare măsură economia Afganistanului, devastată de peste patru decenii de conflict.

Ţara se află în pragul uneia dintre cele mai grave crize umanitare din lume, în timp ce jumătate din populaţia sa va fi în nesiguranţă alimentară acută în această iarnă, au avertizat luni agenţii ale ONU.


Potrivit lui Kabulov, o parte din populaţia sărăcită afgană “fie se va alătura organizaţiilor teroriste, fie va porni spre Europa”.

În acest context, “Europa trebuie să facă totul pentru a-i motiva să rămână acasă”, a spus el.

Kabulov a cerut în special Uniunii Europene să acţioneze şi “să se întoarcă în Afganistan”.

“Partenerii europeni nu ar fi trebuit să părăsească Afganistanul”, a subliniat el, în timp ce mai multe ţări occidentale şi-au evacuat ambasadele din Kabul, capitala afgană, Rusia şi China rămânând printre puţinele state care au menţinut acolo reprezentanţele diplomatice.

“Nu există nicio ameninţare şi securitatea este garantată”, a asigurat Kabulov.

Potrivit diplomatului, în caz de “situaţie disperată”, talibanii ar putea chiar să ia în considerare vânzarea de arme către grupări teroriste internaţionale.

“Este timpul să trecem de la vorbe la fapte”, a spus Kabulov, adăugând că Rusia se pregăteşte să trimită avioane în Afganistan cu ajutor umanitar pentru poporul afgan, aşa cum a făcut de mai multe ori.

Citește și : Preşedintele Indoneziei cere înfiinţarea unui coridor pentru călătorii în Asia de Sud-Est

Miercurea trecută, Moscova a găzduit de asemenea discuţii internaţionale care au condus în special la un acord între talibani, ruşi, chinezi şi iranieni pentru a-şi consolida colaborarea în materie de securitate în Afganistan.

Chiar dacă Rusia a criticat retragerea grăbită a americanilor din Afganistan, ea se teme că haosul se va răspândi în apropierea sa în Asia Centrală, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.