StiripesurseDiasporaRusia îl consideră pe Trump drept 'partenerul' său (Kremlin)

Rusia îl consideră pe Trump drept ‘partenerul’ său (Kremlin)

Publicat:

Rusia îl consideră pe preşedintele american Donald Trump drept ‘partenerul’ său, a dat asigurări vineri Kremlinul, înaintea primului summit între liderul de la Casa Albă şi omologul său rus, Vladimir Putin, transmite AFP, conform agerpres.

‘Îl considerăm pe Trump drept partenerul nostru cu care putem negocia’, le-a declarat jurnaliştilor Iuri Uşakov, consilier de politică externă al Kremlinului, înaintea întâlnirii la vârf ce va avea loc luni, în capitala finlandeză Helsinki.

Citește și : Donald Trump şi soţia sa au fost primiţi la castelul Windsor de regina Elisabeta a II-a a

‘Situaţia în relaţiile bilaterale este foarte proastă. Trebuie început prin ceva pentru a o redresa’, a indicat el, afirmând că speră că după summit vor continua contactele între cei doi preşedinţi.

Relaţiile ruso-americane se află în cel scăzut punct de după Războiul Rece, printre sursele de tensiune aflându-se războiul din Siria, criza din Ucraina şi acuzaţiile de ingerinţă a Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.


Potrivit lui Uşakov, ‘obiectivul acestei întâlniri este de a începe o redresare a acestei situaţii negative în relaţiile bilaterale, de a ne pune de acord asupra unor măsuri concrete pentru a le însănătoşi şi de a stabili un nivel mai mult sau mai puţin acceptabil de încredere’.

‘Ne-am dori ca aceste negocieri să contribuie la instalarea unui climat care să permită să vorbim despre continuarea contactelor, inclusiv despre eventuale vizite reciproce la Moscova şi Washington’, a adăugat el.

Programul summitului prevede o întâlnire ‘tęte-a-tęte’ a celor doi preşedinţi, asistaţi doar de interpreţii lor, urmată de un dejun de lucru cu cele două delegaţii.

‘Suntem pregătiţi să examinăm practic toate chestiunile legate de relaţiile bilaterale şi de agenda internaţională’, a spus Uşakov, menţionând că ‘unul din subiectele principale va fi situaţia din Siria, mai ales în contextul prezenţei militare iraniene în această ţară’.

Citește și : Liderul opoziţiei din Turcia, amendat pentru insultarea preşedintelui Erdogan

Summitul, care va începe la ora 10.00 GMT, ‘nu are nicio limită de durată, cel puţin din partea noastră’, a dat asigurări consilierul Kremlinului.

În paralel cu summitul Trump-Putin, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, vor avea la Helsinki prima lor întrevedere, ce se va axa mai ales pe dosare sensibile precum confiscarea unor bunuri imobiliare diplomatice ale Rusiei în SUA.

‘Statul rus nu s-a amestecat niciodată şi nu are nicio intenţie să intervină în procesul electoral din Statele Unite’, a reiterat Iuri Uşakov poziţia oficială a Moscovei.

În acest stadiu nu este prevăzută o declaraţie comună la finalul summitului, dar cei doi preşedinţi vor avea o conferinţă de presă, a mai indicat Uşakov.

‘Preşedinţii se vor limita, foarte probabil, la declaraţii verbale privind acordurile obţinute. Însă depinde de ei să decidă’, a mai spus consilierul de la Kremlin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.