StiripesurseDiasporaRusia deschide o anchetă pentru 'act de terorism internaţional' după presupusa...

Rusia deschide o anchetă pentru ‘act de terorism internaţional’ după presupusa sabotare a gazoductelor Nord Stream în Marea Baltică

Publicat:

Serviciile de securitate ruse (FSB) au deschis o anchetă pentru “act de terorism internaţional” după presupusa sabotare a gazoductelor Nord Stream în Marea Baltică, a anunţat miercuri Parchetul general rus, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Pe baza elementelor transmise de Parchetul general rus (…) organul de anchetă al FSB a deschis un dosar penal. O anchetă preliminară a început”, a declarat Parchetul într-un comunicat postat pe contul său de Telegram.

Citește și : Serviciul de informaţii suedez va prelua conducerea unei anchete pentru ‘sabotaj agravat’ după atacarea gazoductelor din Marea Baltică

Este “stupid şi absurd” să suspectezi că Rusia s-ar afla în spatele scurgerilor masive detectate după exploziile ce au avariat gazoductele Nord Stream, a declarat, de asemenea, miercuri Kremlinul, în timp ce europenii denunţă un act de “sabotaj”.

“Era destul de previzibil” că unii vor declara că Rusia se află în spatele acestor scurgeri, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. “Previzibil, stupid şi absurd”, a adăugat el.


Potrivit lui Peskov, aceste scurgeri ce afectează Nord Stream 1 şi 2 sunt “problematice” pentru Moscova, “pentru că ambele conducte sunt pline cu gaz (rusesc), iar gazul rusesc costă foarte mult”. “Acum, acest gaz este pe cale să se scurgă”, şi-a exprimat el regretul.

Citește și : Pentagonul anunță un nou ajutor militar suplimentar de 1,1 miliarde de dolari pentru Ucraina

Trei scurgeri de gaz din conductele Nord Stream 1 şi 2 ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică au fost semnalate în zonele economice exclusive ale Danemarcei şi Suediei, în apropierea insulei daneze Bornholm.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.