StiripesurseExterneRusia interzice organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House

Rusia interzice organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House

Publicat:

Rusia interzice organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House

Rusia a declarat marţi “indezirabilă” organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House, măsură care îi interzice activităţile în ţară, în plină tensiune cu Washingtonul şi represiune a societăţii civile, relatează AFP.

“Una dintre principalele activităţi ale Freedom House constă în promovarea stabilirii aşa-zisului rol ‘dominant’ al Statelor Unite în lume”, a justificat într-un comunicat Parchetul General din Rusia, care a anunţat această decizie, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Potrivit acestei surse, ONG-ul Freedom House, finanţat de Washington, “a participat activ la promovarea politicilor statelor ostile privind conflictul ruso-ucrainean, în special prin discreditarea forţelor armate ale Federaţiei Ruse”.

Organizaţia americană pentru promovarea democraţiei, înfiinţată în 1941, este acuzată totodată de Parchetul rus că “furnizează informaţii, sprijin financiar şi juridic opoziţiei ruse, activiştilor pro-occidentali şi comunităţii LGBT”.


Pe site-ul său, ONG-ul descrie sistemul politic rus condus de preşedintele Vladimir Putin drept “autoritar”.

De la lansarea atacului rusesc asupra Ucrainei în februarie 2022, “autorităţile au intensificat restricţiile asupra drepturilor şi libertăţilor individuale pentru a înăbuşi disidenţa naţională”, scrie Freedom House.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

În februarie 2024, autorităţile ruse au interzis postul Radio Europa Liberă (Radio Free Europe/Radio Liberty), finanţat de Statele Unite, pe care l-au înscris pe lista organizaţiilor media “indezirabile”.

Zeci de ONG-uri şi instituţii de presă din Rusia au fost afectate de aceeaşi măsură, expunându-le angajaţii la urmăriri judiciare grave.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.