StiripesurseExterneRusia își majorează exporturile de cereale cu recoltele din teritoriile ucrainene...

Rusia își majorează exporturile de cereale cu recoltele din teritoriile ucrainene ocupate

Publicat:

Regiunea Luhansk ar urma să îşi dubleze anul acesta recolta de grâu şi să trimită o parte la export, au spus oficialii locali, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Rusia controlează în prezent Crimeea, anexată în 2014, precum şi întreaga regiune estică Luhansk, mai mult de 70% din regiunile Doneţk, Zaporojie şi Herson şi fragmente din regiunile Harkov, Sumî (nord-est) şi Dnipropetrovsk (centru-est), potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

Creşterea rapidă a producţiei reflectă sporirea rolului regiunilor în sectorul agricol al Rusiei şi arată cum cel mai mare exportator mondial de grâu le încorporează în strategia sa.

Anul trecut, regiunile Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie din Ucraina au furnizat aproximativ 3% din recolta de cereale a Rusiei, a informat Ministerul Agriculturii. Fără această contribuţie, recolta naţională slabă – în scădere cu 14% din cauza vremii nefavorabile din sudul Rusiei – ar fi fost şi mai redusă.


“Anul acesta intenţionăm să recoltăm aproximativ un milion de tone de cereale, în special grâu. Şi anul trecut intenţionam la fel, dar în urma condiţiilor meteo extrem de nefavorabile, a îngheţului din primăvară şi a secetei, am colectat doar o jumătate de milion”, le-a spus jurnaliştilor luna trecută Leonid Pasechnik, şeful administraţiei instalate de Rusia la Luhansk.

Ucraina a calculat că i s-au furat 15 milioane de tone de cereale de la începutul războiului

La actualele preţuri de pe piaţă pentru livrările de grâu rusesc FOB (preţul grâului la punctul de livrare) din august, recolta estimată din acest an de un milion de tone ar costa aproximativ 230 milioane de dolari. În 2013, înaintea invaziei ruseşti, regiunea Luhansk a produs 1,3 milioane de tone de cereale, în special grâu.

Ucraina consideră că toate cerealele produse în cele patru regiuni şi Crimeea, anexată în 2014, au fost furate de Moscova, şi intenţionează să ceară aliaţilor occidentali să sancţioneze importatorii de cereale.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Luând în considerare datele din acest sezon, estimăm că Rusia a furat 15 milioane de tone de cereale ucrainene de la începutul războiului”, a declarat pentru Reuters adjunctul ministrului Economiei din Ucraina, Taras Vysotskiy.

Moscova alocă anual opt miliarde de ruble (102 milioane de dolari) pentru sprijinirea fermierilor din teritoriile ocupate şi a renunţat la taxa pe exporturile de grâu în aceste regiuni. Astfel grâul de aici este mai ieftin, facilitând exporturile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tensiunile între americani și europeni au atins un nou nivel. SUA își retrag trupele dintr-o zonă sensibilă a Europei

SUA îşi vor revizui prezenţa în Bosnia, după ce europenii şi americanii nu au reuşit să cadă de acord asupra numirii unui nou Înalt...

Economia circulară, soluția simplă pentru mai puțină risipă. Cum reduci deșeurile fără să-ți complici viața

Economia este esențială în lupta împotriva schimbărilor climatice. De aceea, continuarea tranziției de la o economie liniară la o economie circulară este atât de...

Ochelarii de soare purtați de Macron la forumul de la Davos în ianuarie, vânzări online de peste 1.000 de bucăți, cât producția pentru 5...

Producătorul italian de ochelari iVision Tech a declarat vineri că marca sa Henry Jullien a vândut online peste 1.000 de perechi de ochelari de...

Escrocheria ‘schimbarea contorului electric’: O femeie de 77 de ani din capitală a rămas fără 923 000 de lei

Poliția investighează un caz de escrocherie în care o femeie de 77 de ani din sectorul Rîșcani al capitalei a fost deposedată de 923...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.