StiripesurseDiasporaRusia își pregătește retragerea din Consiliul Europei

Rusia își pregătește retragerea din Consiliul Europei

Publicat:

Rusia lucrează în prezent la nivel interdepartamental la scenariul unei posibile retrageri din Consiliul Europei (CoE), a declarat luni Konstantin Kosaciov (foto), preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din cadrul Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), citat de agenţia oficială de presă RIA Novosti, potrivit agerpres.

Kosaciov a făcut o declaraţie în acest sens în contextul în care Consiliul Europei i-a cerut Moscovei să-şi achite datoria de 66 de milioane de euro pe care o datorează forului paneuropean.

Citeşte şi: Israelul aprobă definitiv exportul de canabis medicinal

Rusia a spus că până când nu vor fi ridicate sancţiunile politice faţă de delegaţia rusă în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) nu-şi va plăti cotizaţiile şi nici restanţele acumulate până acum.

‘Consecinţele retragerii (din Consiliul Europei) vor fi destul de grave. Un astfel de scenariu este în lucru în prezent la nivel interdepartamental’, a spus Konstantin Kosaciov în timpul şedinţei comisiei sale.


Cu toate acestea, a adăugat el, Moscova este interesată de o colaborare în continuare cu Consiliul Europei în baza convenţiilor existente.

Senatorul rus a evocat faptul că Rusia participă la mai mult de 60 de convenţii ale CE. Printre acestea se numără documente-cheie precum Convenţia privind protecţia datelor cu caracter personal. În cazul retragerii Rusiei din Consiliul Europei va fi imposibilă participarea Moscovei la cel puţin şase convenţii fundamentale, cum ar fi drepturile fundamentale ale omului şi libertăţile sale, combaterea terorismului sau participarea la documentele statutare ale CE.

Citeşte şi: Două bombardiere ruseşti au fost interceptate în apropierea coastelor nord-americane

Kosaciov a subliniat că procedura retragerii Rusiei din componenţa Consiliului Europei ar putea fi lansată în vara anului 2019, iar pentru aceasta este nevoie de două treimi din majoritatea calificată a voturilor forului paneuropean.

Între altele, statutul organizaţiei prevede îngheţarea apartenenţei unei ţări la CoE în cazul neachitării taxei.

Rusia a intrat în conflict cu APCE după ce aceasta a retras delegaţiei ruse dreptul de vot în 2014 ca urmare a rolului Moscovei în criza din Ucraina şi a anexării peninsulei Crimeea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.