StiripesurseExterneRusia nu crede că promisiunile UE de a primi Ucraina în...

Rusia nu crede că promisiunile UE de a primi Ucraina în rândurile sale sunt ‘reale’

Publicat:

Rusia nu crede că promisiunile Uniunii Europene de a primi Ucraina în rândurile sale sunt “reale”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters şi France Presse.

“Este puţin probabil ca acestea să fie promisiuni reale”, a spus el, răspunzând la o întrebare a unui jurnalist rus, care a publicat fragmente din discuţie pe aplicaţia Telegram.

 

Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

Comisia Europeană a recomandat miercuri ca Ucraina să fie invitată să înceapă discuţiile pentru aderare la bloc de îndată ce aceasta îndeplineşte condiţiile finale, deşi continuă să lupte pentru a respinge forţele ruse.


Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat decizia “bună” a Comisiei. “Statul nostru trebuie să fie în UE. Ucrainenii o merită”, a spus el.

În iunie 2022, UE a acordat statutul de candidat Ucrainei, într-un gest extrem de simbolic la câteva luni după declanşarea ofensivei ruse, precum şi Republicii Moldova vecine.

Pentru a trece la următoarea etapă – deschiderea negocierilor de aderare – Comisia a definit şapte criterii de referinţă pentru Kiev. Acestea sunt condiţii care trebuie îndeplinite, în special în lupta împotriva corupţiei şi reformele judiciare.

Ucraina aştepta cu nerăbdare această undă verde într-un moment în care contraofensiva ei stagnează şi războiul dintre Israel şi Hamas distrage atenţia aliaţilor săi, notează AFP.

Dar recomandarea Comisiei Europene este încă departe de a marca sfârşitul drumului pentru Ucraina şi celelalte ţări candidate.

Liderii Celor 27 trebuie să se pronunţe la mijlocul lunii decembrie la un summit la Bruxelles cu privire la acest aviz.

Printre altele, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunţat joi că preşedintele rus Vladimir Putin va susţine prima sa conferinţă de presă majoră în decembrie, după o pauză legată de război.

Runda de întrebări şi răspunsuri pentru jurnalişti va fi combinată cu o emisiune televizată de apeluri denumită ‘Linia directă’, în care cetăţenii îşi pot prezenta problemele, a declarat Peskov pentru agenţia de presă rusă Interfax, preluată de DPA.

El nu a anunţat o dată anume, dar reţele sociale menţionează 19 decembrie.

Evenimentul media este programat în contextul pregătirilor pentru alegerile prezidenţiale din martie, când se aşteaptă ca Putin să candideze pentru un nou mandat, notează agenţia DPA.

Putin a anulat conferinţa de presă în decembrie anul trecut, care în mod normal este programată să dureze câteva ore, pentru prima dată în zece ani.

Observatorii erau convinşi că Putin a dorit să evite întrebările din partea jurnaliştilor internaţionali, în timp ce armata rusă suferea repetat înfrângeri în războiul său total împotriva Ucrainei.

Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

Acum Putin îşi face încet-încet mai multe apariţii publice.

Putin a răspuns în mod repetat la întrebările jurnaliştilor fideli liniei sale de partid, care îl însoţesc în deplasări sau se întâlnesc cu el la Kremlin.

Media independente nu au fost lăsate la astfel de întâlniri pentru o lungă perioadă de timp.

Interviul de televiziune ”Linia directă” a fost găzduit ultima dată la 30 iunie, în iunie 2021.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldelectrica a revenit pe profit anul trecut

Întreprinderea de stat Moldelectrica a încheiat anul 2025 cu un profit net de aproape 108 milioane de lei, după pierderi de 36,4 milioane de...

Fenomenul El Nino îşi face simţită prezenţa în Pacific ; ar putea fi cel mai intens din ultimele decenii

Serviciul australian de meteorologie a avertizat că în Pacificul tropical s-a format un fenomen meteorologic de tip El Nino, care s-ar putea intensifica, devenind...

În Drochia va fi instalat un semafor inteligent

Lucrările de montare a obiectivului semaforic pe drumul național R7 R14–Drochia–Costești–frontiera cu România, la km 31+620, au demarat ieri, anunță Administrația Națională a Drumurilor...

Ploile abundente au dat peste cap sezonul căpșunilor

La sfârșitul lunii mai, producătorii moldoveni de fructe de pădure au început recoltarea căpșunilor din 2026 de pe plantațiile „în câmp deschis”. În jumătatea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.