StiripesurseDiasporaRusia nu va mai participa la activităţile Consiliului Europei

Rusia nu va mai participa la activităţile Consiliului Europei

Publicat:

Rusia nu va mai participa la activităţile Consiliului Europei, care sunt subminate de statele occidentale, a anunţat joi Ministerul de Externe de la Moscova, potrivit agenţiilor ruse TASS, preluată de Reuters, şi Interfax, potrivit agerpres.  

“Statele membre ale UE şi NATO, care sunt neprietenoase faţă de Rusia, abuzează de majoritatea lor absolută în Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi îşi continuă cursul spre distrugerea Consiliului Europei şi a spaţiului umanitar şi legal comun în Europa’, afirmă ministerul rus într-un comunicat.

Citește și : Petro Poroşenko: Ucrainenii luptă pentru libertate, democraţie şi pentru NATO, plătind ‘cel mai mare preţ, cu vieţile şi sângele lor’

‘Rusia nu va lua parte la tentativele NATO şi ale UE, care îi calcă (acestuia) cu obedienţă pe urme, de a transforma cea mai veche organizaţie europeană într-un alt loc în care sunt incantate mantrele supremaţiei şi narcisismului occidentale. Să-i lăsăm să se bucure unii de compania celorlalţi fără Rusia’, adaugă comunicatul Moscovei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.