StiripesurseDiasporaRusia se joacă de-a războiul în Marea Neagră. Bateriile S-400 îşi...

Rusia se joacă de-a războiul în Marea Neagră. Bateriile S-400 îşi etalează forţa distructivă

Publicat:

Sisteme de rachete sol-aer S-400 au respins un atac masiv cu rachete simulat în cursul unor manevre desfăşurate de Rusia joi pe coasta sa de la Marea Neagră, a anunţat serviciul de presă al Districtului militar Sud într-un comunicat, citat de agenţia de presă RIA Novosti, potrivit agerpres.

‘În cadrul unor aplicaţii care fac parte din planul de pregătire (pe acest an), militarii unităţilor de apărare aeriană din cadrul Districtului militar Sud, disclocate în regiunea Krasnodar, au respins cu succes un atac masiv cu rachete din partea unui inamic convenţional’, menţionează comunicatul.

Citeşte şi: Poliţia mexicană a descoperit 20 de cadavre, majoritatea carbonizate

‘Baterii de S-400 Triumf – cu o rază de interceptare a ţintelor aeriene de 400 de km la o înălţime de până la 30 de km – au simulat acţiuni de detectare şi urmărire a ţintelor unui inamic imaginar şi au efectuat lansări electronice de rachete pentru distrugerea lor’, conform aceluiaşi text.

În timpul acestor exerciţii, sistemele S-400 au beneficiat de protecţia unor baterii de tunuri antiaeriene Panţîr-S, care le-au asigurat apărarea de eventuale atacuri aeriene sau cu rachete.


Lansările de rachete au avut loc pe coasta rusă a Mării Negre, a precizat serviciul de presă citat. La aceste exerciţii au participat peste 30 de echipamente şi tehnică militară, precum şi circa 100 de militari.

Sistemul S-400 este destinat interceptării la mare distanţă a rachetelor balistice şi de croazieră, a bombardierelor strategice şi a altor tipuri de avioane, dar şi atacării ţintelor terestre.

Citeşte şi: Bărbatul, care ‘a plantat’ colete suspecte la ambasadele din Australia, a fost arestat

Rusia a anunţat anterior că a desfăşurat patru batalioane de rachete mobile sol-aer S-400 în peninsula Crimeea, anexată de Moscova în martie 2014.

Aceste noi exerciţii intervin pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina după incidentul naval de la sfârşitul lunii noiembrie când trei nave militare ucrainene au fost sechestrate cu forţa, iar echipajele lor capturate, în apropiere de strâmtoarea Kerci de către gărzile de coastă ruse sub pretextul că ar fi încălcat apele teritoriale ruse.

În acest context, Ministerul Apărării rus a indicat luni că nava de patrulare Pâtlivîi din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră monitorizează cu atenţie toate acţiunile navei de desant americane USS Fort McHenry, care a intrat la 6 ianuarie în Marea Neagră.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.