StiripesurseDiasporaRusia şi-a intensificat activitatea de spionaj în Elveţia

Rusia şi-a intensificat activitatea de spionaj în Elveţia

Publicat:

Activităţile de spionaj rusesc pe teritoriul Elveţiei sunt în creştere, a declarat vineri Jean-Philippe Gaudin, directorul serviciului de informaţii elveţian NDB, după două cazuri în care au fost implicaţi agenţi ruşi care au încercat să se infiltreze în obiective din Elveţia, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Nu pot oferi multe detalii despre activităţile ruseşti în Elveţia, dar este clar că există o creştere a acestor activităţi”, a declarat Jean-Philippe Gaudin pentru Reuters. “Nu pot spune câţi spioni, însă numărul lor este semnificativ”, a adăugat el.

Citeşte şi: Pentru Trump, situaţia e clară: ‘ Pare cert, Khashoggi e mort. Consecinţele vor fi severe!’ – VIDEO

Autorităţile elveţiene cred că doi spioni ruşi au vizat un laborator elveţian de testare a armelor chimice, iar procurorii investighează de asemenea un atac cibernetic împotriva birourilor Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA) din Elveţia.

Gaudin a afirmat că Elveţia este vizată de activităţi de spionaj deoarece ea găzduieşte numeroase organizaţii internaţionale şi ONG-uri, între care agenţii ale ONU şi OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului). Organizaţii sportive precum Comitetul Olimpic Internaţional ar putea de asemenea fi vizate.


El a precizat că activităţile de spionaj implică nu doar ruşi, ci şi agenţi din alte ţări.

“Ceea ce este diferit astăzi este că ruşii au încercat să acţioneze împotriva infrastructurii noastre sensibile, ceea ce este o linie roşie”, a mai spus el.

Citeşte şi: Putin bagă-n sperieţi pe toată lumea: ‘ În caz de război nuclear, vom ajunge în Rai ca martiri; atacatorii vor pieri ca nişte păcătoşi!’

NDB a anunţat în septembrie că a colaborat cu serviciile secrete din Marea Britanie şi Olanda pentru a contracara un complot rus care, potrivit informaţiilor din mass-media, ar fi vizat un laborator elveţian care testa agenţi neurotoxici, precum Noviciok. Londra acuză Moscova că a folosit Noviciok pentru a încerca să-l ucidă în martie pe fostul spion rus Serghei Skripal în oraşul Salisbury, din Anglia, şi a acuzat doi agenţi ruşi în absentia de tentativă de crimă.

Ambasada Rusiei din Berna a calificat acuzaţiile elveţiene ca fiind absurde.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.